Când se află pe terenul de volei, hunedoreanca se dedică trup şi suflet jocului, iar acasă renunţă la rolul de antrenoare pentru cel de mamă.

PROFIL

Născută. 30.08.1978, Hunedoara

Studii. Şcoala de Antrenori Bucureşti, studentă în anul al III-la la Universitatea Spiru Haret, filiala Deva

Experienţă. Şapte ani de activitate ca antrenor de volei

Familie: Căsătorită, doi băieţi.

A fost adepta mişcării de când era copilă. La grădiniţă a cochetat cu gimnastica, însă s-a văzut nevoită să renunţe pentru că era prea înaltă pentru un asemenea sport. Totuşi, nu s-a lăsat învinsă şi a trecut la baschet. A jucat din clasa a II-a până în clasa a VII-a, după care a schimbat coşul cu fileul.

„Am luat această decizie pentru că echipa de baschet la care activam s-a desfiinţat. Prin urmare, am jucat volei până la terminarea liceului”, a declarat Violeta. Hotărâtă şi înfocată după mingea de volei, nu a văzut alt drum în viaţă. După încheierea studiilor liceale a vrut să meargă la Bucureşti, însă nu au lăsat-o părinţii. Acest lucru se întâmpla în anul 1990, în pragul revoluţiei.

Părinţilor le era teamă să-şi trimită copilul în capitală, cu atât mai mult cu cât se anunţau mişcări dureroase de protest. Aşadar, a rămas în afara terenului de volei, însă nu definitiv. A reluat totul de la bun început cu prima şansă care i s-a oferit. „La 30 de ani, o colegă, antrenoare, m-a rugat să vin la Clubul Şcolar Sportiv Deva. Bineînţeles că am acceptat. Se pare că asta e menirea mea, pentru că în final am rămas în mână tot cu mingea de volei”, a spus, cu zâmbetul pe buze, Violeta. Între timp s-a specializat şi din punct de vedere teoretic şi a făcut Şcoala de Antrenori de la Bucureşti.

În urmă cu patru ani a format o echipă de volei pentru divizia B, împreună cu Grigore Constantin (fost director al Direcţiei Judeţene pentru Sport), iar anu