„Nici nu mai vedeam ce scriu. Dormeam pe scaun, în faţa procurorului. (...) Şi vreau să adaug că nu am bătut un om care se ducea la muncă şi stătea în staţia de autobuz. Am bătut un infractor, un om care a fost prins în flagrant de DIICOT în timp ce vindea droguri copiilor".
Aceasta este declaraţia dată de cunoscutul Cristian Fălcuş, zis Ipu, în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, în timp ce încerca să înduplece instanţa să-l elibereze. În ultimul cuvânt adresat instanţei, Ipu a povestit despre noaptea maraton în care i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în care probele i-au fost respinse noaptea târziu, astfel încât nu a mai putut face plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, dar şi despre faptul că a vrut să recuze procurorul de caz, însă şi-a dat seama că ora era mult prea înaintată pentru aşa ceva. În ciuda tuturor argumentelor aduse de Ipu, dar şi de avocaţii săi pentru a fi cercetat în stare de libertate, instanţa nu s-a lăsat impresionată şi a respins recursul lui Fălcuş, ca nefondat. De acelaşi tratament au avut parte şi Dănuţ Constantin Lazăr şi fraţii Mircea şi Nicolae Slabu Purcăreaţă. „Nici nu mai vedeam ce scriu. Dormeam pe scaun, în faţa procurorului. (...) Şi vreau să adaug că nu am bătut un om care se ducea la muncă şi stătea în staţia de autobuz. Am bătut un infractor, un om care a fost prins în flagrant de DIICOT în timp ce vindea droguri copiilor".
Aceasta este declaraţia dată de cunoscutul Cristian Fălcuş, zis Ipu, în faţa judecătorilor Tribunalului Constanţa, în timp ce încerca să înduplece instanţa să-l elibereze. În ultimul cuvânt adresat instanţei, Ipu a povestit despre noaptea maraton în care i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, în care probele i-au fost respinse noaptea târziu, astfel încât nu a mai putut face plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lâng