Fost în Piaţa Victoriei, fără intenţii jurnalistice meschine, fără deranjat oameni. Stat pur şi simplu prin cîteva grupuleţe, observat, ascultat discursuri, ascultat vecinii de protest, ba chiar aplaudat (la discursul lui Chirculescu, reprezentantul medicilor, care a amintit că Guvernul a introdus scutiri de plată în rîndul puterii), încruntat din sprîncene la poezia unuia de la apărare care băga la greu tot felul de tîmpenii, inclusiv că s-au dus nu’ş ce bani la evrei…
Am resimţit şocul experienţei printre cele 30 000 de protestatari abia după ce m-am aşezat la o cafea pe la două, la Muzeul Ţăranului. Doamne, cît ne-am schimbat. Atîtea zeci de mii de oameni au stat ore în şir într-o maximă disciplină. Împărţiţi pe grupuri, pe culori, pe judeţe. S-au retras cuminţi la ora stabilită. O mulţime cam cît jumătate de la ACDC care n-a plătit bilet de minim 100 de lei şi care a fost furioasă în programul stabilit. Incidentul Hoară a fost minor şi provocat. Nu mă interesează.
Era o disciplină de fier, aproape că erau cărări printre grupuri, te puteai duce încolo şi încoace, fiecare îşi ştia locul, rîdea, glumea, ţipa organizat. Nu asta e România despre care se vorbeşte public. Eu am văzut o Românie de stradă înduioşător de cuminte. M-a surprins atîta politeţe printre 30 000 de oameni – n-a fost unul care să mă calce pe picior (iar chestia era inevitabilă), fără să-şi ceară scuze. De ce nu au mai ieşit de atîta timp oameni în stradă? Un posibil răspuns: pentru că am devenit teribil de cuminţi şi disciplinaţi, ba chiar civilizaţi şi politicoşi. O fi bine, o fi rău?
A trecut şi Ceaşcă pe acolo
“Poliţia e cu noi”, sloganul preferat. Iar liderul lor a fost chiar bun pe scenă
Cei pe care i-am văzut de aproape nu mi-au părut deloc din tiparul sindicalistul-agitator şi guraliv tipic, ăla de la tv. Ba chiar am avut impresia că multe grupuri sîn
