Cel mai mare faliment al unui bloc de locuinte din Capitala a fost pronuntat la inceputul lunii mai de catre Tribunalul Municipiului Bucuresti, care a dispus intrarea in faliment a firmei Cefin Real Estate Alpha, dezvoltatorul proiectului Cortina Residence din zona Baneasa.
Un bloc de 13 etaje cu 271 de apartamente trebuia sa fie ridicat pe strada Horia Macelariu, in spatele hotelului Phoenicia. Parcarea subterana si primele etaje au fost ridicate, dar de aproape un an lucrarile au fost oprite. In luna ianuarie firma dezvoltatoare a intrat in procedura de insolventa, desi avea peste 100 de apartamente precontractate, iar la doar patru luni tribunalul a decis intrarea in faliment.
"Decizia este una definitiva si probabil va deveni irevocabila deoarece raportul administratorului judiciar a fost aprobat in adunarea creditorilor, iar dezvoltatorul din pacate nu poate veni cu alta solutie decat falimentul. Urmatorii pasi sunt evaluarea de catre o firma specializata a activelor si valorificarea ulterioara a acestora", a declarat pentru ZF Geanina Oancea, senior manager al firmei BDO, lichidatorul judiciar desemnat.
Proiectul, derulat pe un teren de 7.500 de metri patrati, urma sa aiba o suprafata construita de 55.000 de metri patrati si era evaluat la 46 de milioane de euro. Apartamentele aveau preturi de 2.500 de euro/mp plus TVA, in timp ce locurile de parcare costau 20.000 de euro plus TVA.
Acum, consultantii imobiliari apreciaza ca pretul apartamentelor, daca ar fi finalizate, s-ar ridica la circa 1.200-1.300 de euro/mp, astfel ca cel mai probabil vanzarea proiectului in faza actuala nu va acoperi toate creantele firmei intrate in faliment, care se ridica la 33 de milioane de euro.
Cine sunt cei mai mari creditori
"Creditorii majoritari si garantati, cu o pondere de peste 50% din masa credala de 33 de milioane de euro, sunt ban