Curat de aur, coane Traiane! Sclipeşte de-ţi ia ochii. Mata ştii bine, ce mai încoace încolo, valoarea aurului curat e baza în viaţă. Te scoate de la ananghie, ai brăţară de aur, nu mori de foame. N-ai grija zilei de mâine. Faci apel la ea, la brăţară.
Te întorci la materia de bază cum ar veni. La meserie, la aur. Cum zicea nea Traian: bre, nu mă mai aleg preşedintele României, bafto-delo-delo, „auguri / v-am pupat pe ceru' gurii", aufidărzen, orvoar, gudbai, arivederci, bună-seara dragi telespectatori („dobrîvecer dragîsritirli" - amintirile unui microbist ratat), mă fac iar căpitan, plec pe mare, un vapor s-o mai găsi şi pentru mine. Aşa traduc eu mesajul prezidenţial de acum un an şi ceva care, prin exemplul personal al celui mai înalt vârf politic din ţară, ne îndemna la muncă.
Adică ditamai huiduma de demnitar s-a dus şi şi-a dat examenul de înnoire a brevetului de căpitan de vapor ca orice huidumă de barosan de oriunde din România, fără niciun fel de fiţe ori discriminări pozitive. Şi uite-l acum. Bine-mersi, nu-şi face probleme că ce-şi pune pe masă mâine, că poate copiii, fete de măritat, deh, au nevoie de ceva. Nu. E liniştit. Şi asta nu pentru că e preşedintele ţării pe care o locuim şi noi, nicidecum!, asta dimpotrivă, îi creează disconfort, bătăi de cap. Traian Băsescu e liniştit pentru că are brăţară de aur, meserie.
Adică nu profesie, asta-i altceva. Meseria-i meserie, ce ştii să faci nene, asta-i. De aia în înţelepciunea lui, poporul român nu s-a referit la profesie ci la meserie când a vorbit de brăţară din aur. O meserie de exemplu este să ştii să furi. O altă meserie - aur curat - este să ştii să îmbârligi omul, să-l ameţeşti de cap până face ce vrei tu, îţi dă banii, te votează şef, semnează hârtiile pe care i le pui în faţă. Marfă meseria asta, foarte căutată şi foarte bine plătită.
Al
