Cinci autocare pline ochi cu reprezentanţi ai Sindicatului Învăţământ Brăila şi-au strigat din nou nemulţumirile în Piaţa Victoriei. Ei protestează împotriva deciziei de reducere a fondului de salarii.
Personalul din sistemul de învăţământ, reprezentant al Sindicatului Învăţământ Brăila (SIB) a plecat azi dimineată, în număr mare, la mitingul ce se desfăşoară în Piaţa Victoriei, din Capitală să protesteze împotriva reducerilor salariale.
Hotărât, preşedintele SIB, prof. Valeriu Partene ne-a spus că de data aceasta, la protest, participă cu un efectiv ca niciodată de mare. Dacă până acum se mergea cu două autocare, pe 19 mai, din Brăila au plecat spre Bucureşti, cinci autocare.
„Lucrurile sunt urâte. Nu putem accepta să ne jignească în acest fel. Este strigător la cer. Am mai pierdut o parte din salariu, acum să pierdem şi partea celaltă, nu se poate aşa ceva. Totodată ne strigăm nemulţumirile şi faţă de Legea Educaţiei", spune indignat liderul sindicaliştilor din învăţământ.
Valeriu Partene nu exclude nici greva generală: „Nu mai putem accepta bătaia lor de joc. Dacă nu se va rezolva nimic, cel mai probabil, pe 31 mai, concomitent şi cu evaluarea abilităţilor de comunicare într-o limbă modernă se va intra în grevă generală. Vom boicota bacalaureatul".
Profesorul Gabriel Kirschner, care a fost astăzi la miting în Bucureşti, a cerut ironic guvernanţilor „să-şi taie ei din salarii pentru că asta e cea mai viabilă soluţie pentru ieşirea din criză".
Fără festivitate
Profesorii sunt hotărâţi să meargă până în pânzele albe pentru a-şi apăra drepturile salariale. Pe lângă faptul că se gândesc să boicoteze bacalaureatul, dascălii nu vor să mai organizeze festivitate de sfârşit de an şcolar.
În plus, cadrele didactice sunt sfătuite să nu treacă note în catalog elevilor. „Nu putem să ne dăm acordu