Cel mai bun baschetbalist român al ultimilor ani, Cătălin Burlacu (Asesoft Ploieşti), este suspect de dopaj! Pivotul campioanei României nu a evoluat în meciul trei al finalei Diviziei A, câştigat de formaţia sa în faţa lui "U" Mobitelco Cluj, scor 83-77, după ce cu 20 de minute înaintea partidei s-a aflat că la final vor fi controlaţi toţi jucătorii ambelor formaţii.
Deşi a efectuat încălzirea cot la cot alături de coechipieri, Burlacu a fost oprit să intre pe teren de către conducerea clubului din Ploieşti. Burlacu trebuie să se prezinte mâine la ANAD (Agenţia Naţională Anti-Doping) pentru un control medical amănunţit.
După meci, pe culoarele de la vestiare, Sebastian Ghiţă s-a întâlnit cu managerul clujenilor, Mircea Cristescu şi a izbucnit. "Suspendaţi-i băi pe toţi că oricum nu câştigaţi!", a strigat Ghiţă.
"Am aflat cu 10 minute inainte de meci de controlul antidoping cerut de Federaţie. Burlacu va merge mâine la comisia antidoping. Lui i s-a găsit o urmă suspecta şi trebuia să meargă la comisie săptămâna viitoare. Acum va trebui să meargă mâine. Clujul ne-a adus un jucător în stare de suspendare. Eu nu ştiu ce a facut jucătorul şi nu garantez pentru el, dar garantez pentru respectarea legilor în această ţară, iar în cazul acesta nu s-au respectat. Mircea Cristescu este reprezentantul Comisiei Antidrog a Federaţiei în Transilvania şi el a insistat pentru suspendarea jucătorului cu o oră înaintea meciului. Din păcate, el a băgat politicul în sport", a declarat Sebastian Ghiţă, finanţatorul celor de la Asesoft.
"Dacă vreţi să vorbim despre baschet, vă stau la dispoziţie. Nu noi am cerut controlul antidoping, nu este treaba mea. Nu ştiu nimic despre cazul lui Burlacu. Noi ne vom supune controlului", a fost replica managerului de la "U" Mobitelco Cluj, Mircea Cristescu.
"Referitor la meci, azi nu am jucat foarte bine. Dar dacă vă uitaţ