Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hossu: Am propus impozitarea cu 30% a drepturilor de autor şi a PFA

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 mai 2010 ·

Preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că a propus Guvernului, ca alternativă la îngheţarea pensiilor, impozitarea drepturilor de autor şi a PFA-urilor cu 30 la sută, dar nu a primit niciun răspuns de la Executiv, dacă este sau nu de acord cu această măsură.

Hossu a precizat că cei care sunt plătiţi exclusiv din drepturi de autor şi persoanele fizice autorizate trebuie să plătească aceleaşi impozite pe care le prevede orice contract individual de muncă, respectiv de 30 la sută.

Sindicatele propun ca măsuri alternative pentru economie la bugetul statului impozitarea diferenţiată, lărgirea bazei de impozitare pentru persoanele fizice autorizate (PFA) şi pentru cei care câştigă venituri exclusiv din drepturi de autor, îngheţarea, şi nu diminuarea pensiilor.

Sindicatele cred că se poate modifica scrisoarea de intenţie către FMI astfel încât salariile bugetarilor să scadă cu zece la sută şi doar în 2010, fără fi diminuate deloc pensiile, iar diferenţa să fie luată de la stimulente, achiziţii şi servicii.

Măsurile propuse de sindicalişti prevăd şi limitarea achiziţiilor, a bunurilor şi serviciilor, precum şi eliminarea micii evaziuni prin plata accizelor la combustibil pentru comercianţi. De asemenea, sindicaliştii au spus că nu sunt de acord cu măsurile aberante precum impozitarea tichelor de masă.

Consiliul Economic şi Social (CES) a trimis Guvernului, la solicitarea sindicatelor şi patronatelor, o solicitare de redactare a unei noi scrisori pentru Fondul Monetar Internaţional, în care să fie incluse măsurile propuse de cele două părţi.

Scrisoarea către FMI trebuie aprobată de Guvern până miercurea viitoare, ca să poată fi avizată şi de board-ul Fondului, la finele lunii iunie, a declarat, marţi, agenţiei Mediafax, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

"Miercurea viitoare este termenul l

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 16 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 46 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum o ora
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 4 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Avion TAROM, decolat de pe „Charles de Gaulle”, din Paris, întors din zbor după ce a lovit un stol de păsări

Gandul acum 34 minute
Un avion al companiei TAROM, ce urma să ajungă de la Paris la București, s-a întors din zbor pe Aeroportul „Charles de Gaulle” din cauza unui incident petrecut imediat după decolare. Din câte se pare, aeronava a lovit un stol de păsări, incident cun

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°