Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul, la cel mai prost curs faţă de USD din 2003. Fără BNR cotaţia faţă de euro ar fi de 4,3

Publicat in Gandul, miercuri 19 mai 2010 ·

*Estimări. Dealerii susţin că dacă banca centrală nu ar fi intervenit în favoarea leului pentru a bloca deprecierea faţă de moneda unică europeană, cursul oficial de acum ar fi fost de 4,25-4,3 lei pentru un euro.

Cursul leu/dolar a atins miercuri cel mai înalt nivel din ultimii şase ani şi jumătate, de 3,4451 lei pentru un USD, o cotaţie mai proastă fiind înregistrată în noiembrie 2003.

Nici faţă de euro moneda naţională nu a avut o performanţă mai bună, cursul oficial anunţat de BNR miercuri fiind de 4,1997 lei/euro. Dealerii susţin că leul s-ar fi depreciat zilele acestea şi până la o cotaţie de 4,3 faţă de moneda unică europeană dacă nu ar fi intervenit banca centrală. "Cursul s-a oprit în buza pragului de 4,2 lei/euro pentru că a intervenit BNR. Dacă nu ar fi fost banca centrală am fi vorbit acum de un curs oficial de 4,25-4,3. La cursul cu dolarul nu au ce să facă. Protejează şi ei ce pot, cotaţia faţă de euro, pentru a limita impactul asupra inflaţiei", ne-a declarat un dealer. El a precizat că în ceea ce priveşte perspectivele leului faţă de moneda americană, dar şi a euro faţă de USD s-ar putea ca tendinţa de acum să se inverseze, respectiv ca dolarul să înceapă să se deprecieze şi el.

Impactul deprecierii monedei naţionale faţă de dolarul american este cel mai vizibil la pompă, pentru că preţul benzineieste actualizatde distribuitorii de carburanţi în funcţie de cotaţia barilului de petrol, care este în dolari. Astfel, orice depreciere a leului faţă de USD înseamnă, aproape imediat, scumpirea benzinei şi a motorinei. De la începutul anului până acum leul a pierdut peste 17% faţă de dolarul american, în aceeaşi perioadă benzina scumpindu-se cu peste 8%.

Deşi leul a atins miercuri cea mai proastă cotaţie faţă de moneda unică europeană din ultimele patru luni şi jumătate, variaţia cursului, numită de economişti "volatilitate", es

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 22 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 20 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 31 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 8 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 18 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 28 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Bucureşti - Două femei, anchetate penal după ce au „plătit” un autoturism de lux, în valoare de peste 100.000 de euro, cu ordine de plată falsificate

News.ro acum 38 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Stațiile ITP din toată țara nu funcționează, după ce serverele RAR au picat în urma unei alerte de incendiu care a blocat serverele complet

Libertatea acum o ora
Un incident tehnic produs joi, 21 noiembrie, în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român (RAR), a afectat activitatea instituției la nivel național, inclusiv stațiile ITP și schimbul de date cu Direcția Permise și Înmatriculări, a anunț

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°