Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările Agricola Bacău, stimulate de "Antistres"

Publicat in Curierul, joi 20 mai 2010 ·

Puiul Antistres de la Agricola Bacău a crescut vânzările sortimentelor de carcasă de pui Agricola Bacău ambalată în tăviţă cu 10%, la o lună de la lansarea oficială pe piaţă, se arată într-un comunicat al producătorului, remis redacţiei. "Prognoza noastră de creştere a fost de 15%, iar în prima lună am crescut progresiv expunerea Puiului Antistres la raft. Dacă ponderea volumică a Puiului Antistres în total vânzări de carcasă ambalată la tăviţă este de 10%, ponderea valorică a noului nostru produs depăşeşte 12%", a declarat, în comunicat, Tatiana Cimpoeşu (foto), vicepreşedinte Agricola Bacău.

Vânzările înregistrate în prima lună de Puiul Antistres arată că românii apreciază soluţiile inovatoare pentru reducerea timpului petrecut în bucătărie. Statisticile din vânzări indică faptul că oamenii cei mai ocupaţi şi care iau zilnic Pui Antistres sunt cei din Bucureşti, Constanţa, Ploieşti şi Bacău, iar achiziţiile cele mai mari se fac pentru week-end.

Soluţia propusă clienţilor săi de către Agricola Bacău a fost luată pe baza unei cercetări care relevă că majoritatea consumatorilor ar prefera să nu cureţe, spele şi să tranşeze carnea şi, mai ales, consideră că etapa de curăţare a vasului în care au pregătit mâncarea este cea mai stresantă parte a gătitului.

"Rezultatul primelor 30 de zile în care Puiul Antistres a ajuns la consumatori ne reconfirmă faptul că inovaţia, atenţia specială pe care o acordăm nevoilor şi aşteptărilor specifice fiecărui segment al consumatorilor sunt apreciate de aceştia", a mai spus Tatiana Cimpoeşu.

Puiul Antistres de la Agricola Bacău a crescut vânzările sortimentelor de carcasă de pui Agricola Bacău ambalată în tăviţă cu 10%, la o lună de la lansarea oficială pe piaţă, se arată într-un comunicat al producătorului, remis redacţiei. "Prognoza noastră de creştere a fost de 15%, iar în prima lună am crescut p

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 27 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum o ora
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum o ora
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum o ora
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 4 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°