Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitori cehi sunt interesaţi de IAR Ghimbav

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 20 mai 2010 ·

Ambasadorul Republicii Cehia la Bucureşti a venit ieri la Braşov pentru a căuta posibilităţi de colaborare între partea cehă şi cea din zona noastră pe diferite domenii, de la cultural la turism

Ambasadorul Republicii Cehia la Bucureşti, Excelenţa Sa Petr Dokladal, a venit ieri special la Braşov pentru a discuta posibilităţi pe care investitori cehi le-ar putea găsi aici în vederea dezvoltării unor parteneriate, dar şi pentru a oferi administraţiei publice şi judeţene posibilităţi de promovare a zonei Braşovului ca destinaţie turistică în Cehia.

Colaborare pe urbanism şi infrastructură

Prima întâlnire a ambasadorului a fost cu primarul George Scripcaru, care i-a dezvăluit oaspetelui ceh că în urmă cu câteva zile doar a discutat cu un prieten care are legături strânse cu administraţia oraşului Praga posibilitatea începerii demersurilor colaborării dintre cele două oraşe în special pe elemente de urbanism şi arhitectură. „Ne interesează în special exemplul de bună practică pe care Praga ni-l poate oferi. Ambele oraşe au o istorie bogată în spate, aşa că o eventuală colaborare în acest domeniu ar fi foarte benefică pentru Braşov”, a spus primarul George Scripcaru. În plan economic acesta a spus că, în ciuda faptului că parteneriatele ceho-române sunt puţine, acestea se pot dezvolta în perioada următoare. „Braşovul poate fi o oportunitate şi din punct de vedere al resurselor umane. Dacă vom reuşi să punem la punct un sistem de comunicare între cele două părţi, poate vom reuşi să dezvoltăm acest tip de parteneriate”, a mai spus George Scripcaru, care a menţionat şi faptul că Braşovul are realizată o strategie de dezvoltare şi are aprobat chiar de Comisia Europeană Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, care pune la dispoziţia Braşovului şi a celorlalte 13 localităţi din jur aproximativ 85 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructur

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum o ora
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 3 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum o ora
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 7 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 7 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 10 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Anchetă în Germania după ce partidul de extremă dreapta AfD a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion, adresate „imigranților ilegali”

HotNews acum 5 ore
Autoritățile din Germania au început o anchetă după ce partidul de extremă dreapta Alternativa Dreaptă (AfD) a distribuit pliante care seamănă cu bilete de avion pentru deportare, adresate „imigranților ilegali”, ca parte a campaniei pentru alegeril

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°