Mă tot obsedează patru localităţi din patru poeme ale lui Grigore Alexandrescu: Umbra lui Mircea, La Cozia. Mormintele. La Drăgăşani, Răsăritul lunei. La Tismana şi Adio. La Târgovişte. Nu ştiu de ce, de la un timp adnotez titlurile celebrelor poezii învăţate în anii de liceu astfel: Umbra lui Nicolae. La Scorniceşti, Mormintele. La Ghencea, Răsăritul lunii. La Bucureşti şi Adio. La Târgovişte.

Nu ştiu e un fel de a spune, fiindcă ştiu. Bănuiam, iar acum mi se confirmă. Aceiaşi cei mai înfocaţi anticeauşişti, azi sunt cei mai clemenţi. Complotiştii îşi fac mea culpa, extremiştii îi deplâng moartea, victimele îşi preamăresc călăii, huliţi sunt aclamaţi, abandonurile “iepocii” sunt repuse pe tapet ...

Aşa am fost noi, românii, din cele mai vechi timpuri: miloşi şi iertători. Am ucis ca să avem ce jeli, am distrus ca să avem ce regreta, am suferit că trebuia s-o facă în această parte de Europă şi pe-asta cineva. Mă tot obsedează patru localităţi din patru poeme ale lui Grigore Alexandrescu: Umbra lui Mircea, La Cozia. Mormintele. La Drăgăşani, Răsăritul lunei. La Tismana şi Adio. La Târgovişte. Nu ştiu de ce, de la un timp adnotez titlurile celebrelor poezii învăţate în anii de liceu astfel: Umbra lui Nicolae. La Scorniceşti, Mormintele. La Ghencea, Răsăritul lunii. La Bucureşti şi Adio. La Târgovişte.

Nu ştiu e un fel de a spune, fiindcă ştiu. Bănuiam, iar acum mi se confirmă. Aceiaşi cei mai înfocaţi anticeauşişti, azi sunt cei mai clemenţi. Complotiştii îşi fac mea culpa, extremiştii îi deplâng moartea, victimele îşi preamăresc călăii, huliţi sunt aclamaţi, abandonurile “iepocii” sunt repuse pe tapet ...

Aşa am fost noi, românii, din cele mai vechi timpuri: miloşi şi iertători. Am ucis ca să avem ce jeli, am distrus ca să avem ce regreta, am suferit că trebuia s-o facă în această parte de Europă şi pe-asta cineva.