Presedintele bancii centrale ungare Andras Simor, a carui pozitie a fost descrisa drept nesigura de partidul de guvernamant, a cerut noului guvern sa impuna o politica fiscala stricta, in conditiile in care nivelul ridicat al datoriilor face Ungaria vulnerabila, scrie Bloomberg.
"Nivelul ridicat al datoriei externe, al datoriei guvernamentale, raportul exceptional credite/depozite din sistemul bancar si nivelul semnificativ al creditelor in valuta contractate de populatie reprezinta principalele surse de vulnerabilitate", a declarat Simor.
Membri ai noului guvern condus de Viktor Orban au declarat ca in acest an deficitul bugetar ar putea atinge 6% din Produsul Intern Brut, comparativ cu tinta de 3,8%, aprobata de catre creditorii tarii.
Simor a declarat ca sansele ca UE sa aprobe o tinta mai ridicata pentru anul viitor sunt "indoielnice" si a indemnat guvernul sa urmeze planuri fiscale "foarte conservatoare" pentru a convinge pietele ca tara isi poate tine sub control datoria.
Simor, cei doi adjuncti ai sai si cei patru membri externi ai Consiliului Monetar ar trebui sa demisioneze din cauza "greselilor de politica" incluzand permiterea unui nivel ridicat al imprumuturilor in valuta, a declarat ministrul desemnat al economiei Gyorgy Matolcsy saptamana trecuta.
"Atacul asupra lui Simor a devenit extrem de puternic", a declarat Adam Keszeg, economist in cadrul Raiffeisen International. "Scenariul nostru de baza este ca Simor va ramane in aceasta pozitie pana in 2013 si apoi Fidesz va face propria desemnare."
Criza datoriilor cu care se confrunta Europa si nivelul de finantare al Ungariei, cel mai ridicat din randul membrelor estice ale UE, evidentiaza importanta unui comportament fiscal riguros, a declarat Simor. Datoria publica a Ungariei ar putea atinge 79% din PIB in acest an, conform estimarilor Comisiei Europene.
Presedinte