Petrică Niţu de la Garda de Mediu a sancţionat un bărbat din Bordeşti pentru că aruncase un pachet de ţigări pe stradă. Comisarii de mediu i-au aplicat, zilele trecute, o amendă-record lui Rodică Barbu (38 de ani), pe care l-au prins în flagrant.
„Mergeam cu un coleg la un control când am observat că, din maşina care era în faţa noastră, un cetăţean a aruncat pe geam pachetul gol de ţigări", a declarat Petrică Niţu, comisar la Garda de Mediu Vrancea. Cei doi l-au tras pe dreapta pe şofer, care a negat că ar fi aruncat ceva pe geam.
„Iniţial, am vrut să-i dăm un avertisment, dar pentru că nu a recunoscut l-am amendat cu 2.000 de lei", a povestit Petrică Niţu. Chiar dacă în faţa inspectorilor de la Mediu nu şi-a recunoscut gestul, Rodică Barbu a spus că a greşit când a aruncat pe jos pachetul de ţigări. El consideră însă că inspectorii au dat dovadă de exces de zel când i-au aplicat o asemenea amendă.
„Au găsit un sărac ca mine să-l amendeze, când alţii aruncă gunoaie cu sacii şi cu basculantele şi nu se ia nimeni de ei. Nu ştiu ce o să fac, pentru că nu am posibilitatea s-o plătesc. O să mă duc la Focşani, că poate scap cu o sancţiune mai uşoară. Oricum, m-am lecuit să mai arunc mucuri de ţigări sau orice altceva pe jos", a spus Rodică Barbu.
Inspectorii consideră corectă măsura
Conducerea Gărzii de Mediu Vrancea a ţinut să precizeze că inspectorii se vor axa pe astfel de acţiuni, care pot avea efecte majore. „O să ne aplecăm asupra acestor mici poluatori, care contribuie major la imaginea insalubră a localităţilor", a declarat Aurel Cristian, comisar-şef la Garda de Mediu Vrancea. Potrivit legii, amenda contravenţională pentru persoanele fizice care aruncă gunoaie pe stradă este cuprinsă între 200 şi 2.000 de lei.