Racheta românească întâi se lansează, după aceea se planifică, spunea un banc sub socialism. Cam aşa e şi politica publică în regimul PDL. Şeful statului a lansat racheta, dar nu îi era clar nici unde o trimite, nici ce încarcă în ea. De atunci încoace, toată presa a dat o mână de ajutor, mai ales presa economică: felicitări tuturor celor care au mai adus bagaje uitate. De exemplu, salariile din companiile de stat, care au 243.000 de angajaţi şi erau cât p-aci să fie sărite, deşi cu un sfert din salariul lor economisim un miliard. Eu am de mult bănuiala că am putea uşor, cu două-trei think tank-uri, vreo doi experţi de la BNR şi vreo câţiva ziarişti economişti, să facem un guvern mai bun ca astea pe care le fac partidele, dar iată şi confirmarea. Să fiu în Bucureşti, aş insista - şi acesta e sfatul meu pentru cine e acolo - ca toată planificarea, că ne-am convins că va urma de acum înainte, să fie publică, iar Guvernul să invite experţi din societatea civilă, lumea afacerilor şi presă să participe nemijlocit la tot procesul reducerilor bugetare şi deciziilor despre concedieri. Asta va servi mai mult la legitimarea procesului decât planurile în detaliu de participări la emisiuni TV ale unor contra-talente pentru televiziune de care dispune partidul de guvernământ.

Mai surprinzător pentru mine - şi revoltător - a fost disocierea afectivă cu care şeful statului se exprimă zilele astea. Spune lucruri care ar trebui să-l facă pe orice om normal să plângă: că ne-am ratat integrarea în UE, că am prăpădit anii noştri cei mai buni cheltuind în avans pe contul anilor răi care au venit deja, că avem un stat clientelar, că nu avem elite politice. Şi cum el plânge uşor şi oportun, te întrebi de ce de o săptămână încoace nu se înduioşează, ci, dimpotrivă, e sever, de parcă poporul e de vină că a fost guvernat prost. Asta nu câştigă nici respect, nici simpatie şi nu îmi