Bunicul din partea tatălui - Leontie Captari - a fost în regimentul de vânători de munte Lipcani 1935. A lăsat cu limbă de moarte să fie înmormântat cu steagul unităţii. Cum sângele apă nu se face, urmaşul Radu Captari i-a moştenit gena de combatant: "În familie vorbeam moldoveneasca, până într-o zi, când bunicul de la Cernăuţi mi-a dat «Amintiri din copilărie», ediţia din 1923. Mi-a spus la ureche: «Asta e limba noastră adevărată! Învaţă după ea»...
Am terminat renumitul Liceu «Gheorghe Asachi» din Chişinău. Am furat orarul de la avizier care era scris în caligrafie chirilică. Aveam un prieten pictor care putea să imite foarte bine caligrafiile. Am stat o noapte întreagă, am rescris orarul în alfabetul latin. A rămas la panou două săptămâni până să se prindă directorul şi profesorii".
A scăpat, deşi pe vremea comuniştilor fapta era penală! Radu Captari a fost fugărit de Miliţie, a primit şi bulane, a stat la carceră, totul doar de dragul limbii române. "Eram român şi trebuia să mă lupt pentru drepturile mele. Cred că de la bunicul mi se trage", recunoaşte victorios Radu.
Provine dintr-o familie de ţărani, dar cu şcoală, care au scăpat ca prin urechile acului de Siberia. Se consideră român 100% cu suflet rusesc. În 1997 s-a căsătorit şi, spre surprinderea sa, bine a făcut! Este tot artistă, maestru coregraf. În acelaşi an s-a mutat în Bucureşti. "Ca artist nu prea mai am noţiunea de naţie - mărturiseşte Captari.
În 2000 am fost angajat cu carte de muncă pe post de şef de orchestră la Teatrul Evereiesc de Stat, unde am şi muncit opt ani. Pe scenă cânt muzică rusească. Sunt prieten cu patru ambasade ex-sovietice, inclusiv cu cea a Azerbaidjanului. Acum lucrez la Centrul Comunitar Evreiesc, de pe Strada Popa Soare nr. 18, iar la nr. 21 este Asociaţia Azerilor, care sunt musulmani... Mai am o prietenie şi cu ţiganii, fiindcă
