Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Rectorul de la „Petru Maior“ câştigă cât 16 profi de liceu

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

În timp ce un profesor debutant se chinuieşte cu 800 de lei pe lună, un rector câştigă aproximativ 14.000 de lei. Măsura diminuării salariilor bugetarilor cu 25% nu-i va afecta pe cei cu salarii „de lux“, pentru care reducerea va fi nesemnificativă.

În timp ce mulţi mureşeni se gândesc cu groază la ziua de mâine, după ce guvernanţii le-au spus că salariile le vor fi diminuate cu 25% , alţii n-au nicio grijă. Chiar dacă li s-ar reduce leafa, banii primiţi lunar sunt suficienţi cât să le asigure un trai de lux. În această categorie intră profesorii universitari cu funcţii de conducere sau magistraţii.

De exemplu, salariul anual primit de prof.univ.dr.ing. Liviu Marian, rectorul Universităţii „Petru Maior“ se ridică, conform declaraţiei sale de avere, la suma de 162.179 de lei. La un calcul simplu, rezultă un salariu lunar de 13.514 de lei, adică de circa 16 ori mai mare decât al unui profesor debutant din învăţământul preuniversitar, care se chinuie cu o leafă 800 de lei. Contactat de reporterii Adevărul de seară, rectorul Liviu Marian a refuzat să comenteze situaţia.

Bugetari din două părţi

Salarii mari sunt însă şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, unde rectorul Constantin Copotoiu a câştigat, în 2009, 141.128 de lei, la care se adaugă salariul primit ca medic primar chirurg la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, adică încă 58.083 de lei pe an.

Soţia sa, medicul Sanda Copotoiu, a obţinut ca profesor universitar în cadrul UMF un salariu anual de 93.172 de lei. Şi de la spital i-au intrat anul trecut în cont 47.853 de lei.

Gandidu-se probabil că toată lumea câştigă cel puţin cât ei, mai marii UMF au decis dublarea taxelor de şcolarizare pentru anul universitar 2010-2011. Asfel, cei care vor fi admişi la Medicină, Stomatologie sau Farmacie pe locurile cu taxă vor scoate din buzunar 8.000 de lei pe an. Dacă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 2 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 2 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 7 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Ministrul Sebastian Burduja - „Peste 40% din energia României este din hidrocentrale”

Ziua Constanta acum 4 ore
La această oră, peste 40% din energia României este din hidrocentrale, precizează un anunț al ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului, este vital că am reușit să asigurăm funcționarea tuturor celor șase grupuri de la Porțile de

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

3°/10°
joi

2°/15°
vin.

1°/13°
Iasi
acum

mar.

-1°/9°
mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

3°/9°
joi

2°/12°
vin.

1°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-0°/7°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/11°
mie.

1°/11°
joi

3°/12°
vin.

3°/16°