Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N-aveţi rovinietă? Vi se reţine talonul şi plătiţi amendă plus despăgubire

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) revine cu precizări în atenţia utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale din România. Şoferii sunt avertizaţi, astfel, că circulaţia fără rovinietă se sancţionează cu amendă şi cu un tarif de despăgubire, iar certificatul de înmatriculare al maşinii se reţine până la plata tarifului de despăgubire.

„Achiziţionarea unei roviniete, ulterior constatării contravenţiei, nu îl exonerează pe contravenient de obligaţia de a plăti tariful de despăgubire“, precizează CNADNR într-un comunicat remis redacţiei noastre. Compania precizează că „în data de 30 ianuarie 2010 a fost publicat, în Monitorul Oficial nr. 70, Ordonanţa nr. 8 din 29 ianuarie 2010 pentru modificarea şi completarea OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare“.

Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. „Pe lângă amenda contravenţională, contravenientul are obligaţia de a achita şi un tarif de despăgubire, stabilit în funcţie de tipul vehiculului folosit. O dată cu aplicarea amenzii contravenţionale, utilizatorilor (români şi străini) li se reţine certificatul de înmatriculare al vehiculului, până la prezentarea dovezii de achitare a tarifului de despăgubire. Certificatul de înmatriculare este restituit contravenientului doar dacă acesta prezintă dovada achitării tarifului de despăgubire prevăzut în procesul verbal de constatare a contravenţiei“, comunică CNADNR.

Cât plătesc şoferii

În comunicatul Companiei de Drumuri nu se precizează nici care este cuantumul amenzii, nici cât e tariful de despăgubire. Liderii asociaţiilor de transportatori spun că despăgubirea este, de fapt, un tarif echivalent cu valoarea rovinietei pe un an, res

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°