Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De neratat la TIFF 2010

Publicat in Vox Publica, joi 20 mai 2010 ·

Cea de-a noua editie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) aduce la Cluj o serie de proiecţii speciale, menite să fie pe placul unui public din ce în ce mai numeros.

Startul proiecţiilor de senzaţie este dat sâmbătă, 29 mai, prin proiecţia de gală a filmului Caravana Cinematografică, în regia lui Titus Muntean.

Al doilea film de lungmetraj al lui Titus Muntean după debutul său de succes Examen, Caravana Cinematografica este realizat după romanul cu acelaşi nume al lui Ioan Groşan şi spune povestea lui Tavi, un tânăr activist de partid, care soseşte cu o caravană cinematografică într-un sat izolat din Transilvania, pentru a rula filme propagandistice ruseşti. Este prima sarcină de partid pentru Tavi, iar el face tot ce-i stă în putinţă s-o îndeplinească cu succes, deşi se loveşte de lipsa de entuziasm a sătenilor.

Filmul va fi proiectat la Cinema Republica, la ora 18.00, în prezenţa regizorului Titus Muntean, a actorilor Dorian Boguţă şi Iulia Lumânare şi a echipei.

După proiecţia de gală a filmului lui Titus Muntean, de la ora 20.00, cinema Republica devine gazda unui alt eveniment extraordinar: filmul mut Metropolis (R. Fritz Lang) va rula în varianta sa restaurată şi completă, cu un soundtrack live, compus special pentru versiunea integrală a filmului de muzicianul şi artistul media Antonio Bras. Soundtrack-ul filmului realizat de Bras include muzică clasică, efecte sonore, pasaje de muzică rock şi sunete ambientale şi meditative, care împreună cu numeroase sample-uri de chitară, pian, elemente percusive şi alte sunete live, realizează un câmp sonor electro-digital fascinant. O proiecţie co-organizată de TIFF şi Centrul Cultural German Cluj.

Data de 30 mai anunţă o zi plină pentru cinefili. Astfel, de la ora 17.00, clujenii îşi dau întâlnire la Cinema Republica pentru a participa la proiecţia specială a unui docume

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum 38 minute
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Bacalaureat 2024 34 de candidați, eliminați pentru fraudă la proba scrisă de Limba și Literatura Română

Ziua Constanta acum o ora
La prima proba scrisă (Limba și literatura română) din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie - iulie 2024), desfășurată astăzi, 1 iulie, s-a înregistrat o rată de participare de 98,3%: 123.583 de candidați prezenți dintr-un total

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 2 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Grecul Remos vine în România și cântă cu 100 de instrumentiști pe malul mării

Cancan acum 2 ore
Cel mai in voga artist grec, Antonis Remos va avea un concert inedit in Romania, in cadrul festivalului Fusion Music Fest care ca avea loc intre 16-18 august pe plaja Reyna din Constanta. Cantaretul grec care are zeci de milioane de fani in toata lu

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoșani a demisionat din funcţie, la trei luni de la numire

G4Media acum 2 ore
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, economistul Corneliu Mihai, a demisionat, luni, din funcţie, la trei luni după numirea sa. El a declarat, pentru Agerpres, că decizia a fost luată pe fondul unor probleme de sănătate pe ca

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vaticanul interzice tatuajele şi piercingurile la vedere pentru angajaţii Bazilicii Sfântul Petru

G4Media acum 51 minute
Vaticanul le-a interzis angajaţilor de la Bazilica Sfântul Petru să aibă tatuaje vizibile sau piercinguri corporale cu scopul de a conserva „decorul”, informează Reuters, preluată de Agerpres. Noua regulă, publicată weekendul trecut, se aplică celor

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Kasparov: Putin este fericit să intervină oriunde poate, pentru a tulbura apele, dar România nu este un teritoriu în care el poate face un progres real. Moldova este însă cu siguranţă una dintre ţinte

News.ro acum o ora
Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai acerbi critici „în viaţă” ai lui Vladimir Putin, crede că România nu este atât de vulnerabilă la încercările liderului rus de a interfera în situaţia politică,

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

31°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°