Emisiunea lansată la 22 mai 1965 de Octavian Paler, pe atunci directorul Televiziunii, a „luminat“ perioada comunistă pentru mulţi români. „Teleenciclopedia“ încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, chiar dacă producţia nu mai are audienţa de odinioară.
Este ora 14.00. Într-una dintre cămăruţele de montaj din TVR, o încăpere ce nu are mai mult de trei metri pătraţi, se află două mese pe care tronează trei monitoare. La două dintre ele lucrează editorul de montaj, iar la cel de-al treilea stă cu ochii aţintiţi Cornelia Rădulescu, realizatorul „Teleenciclopediei".
Vorbeşte cu distincţie, ca un profesor experimentat de dicţie. „Scumpul, ne ducem acum la minutul 40. Trebuie să ai pe Napoleon al III-lea. Lasă-mă să ascult", se adresează realizatoarea băiatului de la montaj. Cei doi aleg imaginile cele mai reprezentative pentru textul care este deja înregistrat. „Nu-mi place, e leşinăcioasă. Du-te, scumpul, la 31:45", continuă Cornelia după câteva momente.
Programul TV care anunţa prima ediţie a emisiunii
Ţine în faţă câteva foi pe care se află textul şi desfăşurătorul de imagine. Munca este sisifică. Imaginile sunt reluate de zeci de ori pentru a se potrivi perfect peste discurs. Cornelia Rădulescu face asta de 23 de ani, iar colegii ei spun că este la fel de minuţioasă ca la începuturi. „Ea a impus standarde de calitate foarte înalte: orice detaliu nu e doar important, ci importantissim", spune Gabriela Nuţă, care este producătorul emisiunii din 2007.
O oră mai târziu, în clădirea cea nouă a TVR, Gabriela Nuţă aşteaptă pe hol, în dreptul studioului de înregistrări. Apare şi Cornelia Rădulescu. „Am terminat şi are cu 10 secunde peste, draga mea", spune Cornelia înainte de a intra în studio. Emisiunea nu are voie să depăşească cu mai mult de 15 secunde timpul alocat.
Un episod: trei săptămâni
Mi