Lucia s-a întors luni cu două trofee: de două ori locul întâi. Ea e „micuţa ce simte muzica“. E micuţa balerină care, în drum spre competiţiile mondiale, îşi face loc pe culoarul autocarului să se odihnească, dar care pe scenă străluceşte. Este talentul pe care România nu dă un ban - nici măcar cel pentru concursuri, dar pe care şcolile de balet din lume îl pândesc cu perseverenţă. Mai e puţin...
M-am întrebat mereu ce se petrece în sufletul unui părinte al cărui copil are un har. Un copil care la zece ani şi jumătate adună premiu după premiu, pe care coregrafi ai marilor şcoli de balet din lume - fie că e vorba de Rusia, de Statele Unite, de Brazilia sau de Germania - îl urmăresc curioşi la competiţii şi dau din cap cu subînţeles. Un copil pe care România nici nu l-a observat. De la fiecare concurs la care participă, Lucia vine acasă, la Craiova, cu câte un trofeu, construind, cu fiecare an, o valoare. Dar România a orbit de mult...
În spatele trofeului
Mă întreb dacă în sufletul părinţilor, pe lângă mândrie, furie şi neputinţă, mai e loc şi de speranţă. Săptămâna trecută, Lucia Ghivercea s-a întors de la o competiţie internaţională - „ESDU World Dance Masters“ din Porec, Croaţia. Mii de participanţi din toată lumea au concurat pentru recunoaştere. Ioana - Lucia Ghivercea a obţinut două premii întâi. Ore nenumărate, săptămâni şi luni de antrenament pentru câteva minute de dans. Un dans desăvârşit, care a îmbinat tehnică, graţie, frumuseţe, eleganţă. „O cupă şi-o bucată de hârtie înseamnă luni de stres, de nervi, de muncă“, rezumă Valeria Ghivercea, mama Luciei, experienţa şi esenţa unei competiţii internaţionale. Primul pas şi totul dispare. Rămâne singură. Nu aude decât muzica. Nu vede decât mişcările pe care le face, nu simte decât ritmul pe care trebuie să construiască povestea. Nu-i e frică. „Mă gândesc doar la ceea ce am de făcu