Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschetbalistele craiovene, calificate în FIBA Cup

Publicat in GAZETA de SUD, joi 20 mai 2010 ·

Echipa SCM-CSS a încheiat campionatul Diviziei A pe locul cinci, care îi dă dreptul să evolueze în sezonul viitor al FIBA Cup. La o lună distanţă de când echipa femină de volei de la SCM-U Craiova a obţinut calificarea în Cupa Challenge, după ce a ocupat locul cinci în campionatul intern, baschetbalistele de la SCM-CSS Craiova au reuşit, marţi seară, aceeaşi performanţă: locul cinci în Divizia A şi dreptul de a participa în sezonul viitor al FIBA Cup (a doua competiţie ca valoare din Europa). Elevele lui Liviu şi Daniela Manea au învins marţi, pe teren propriu, pentru a doua oară consecutiv, formaţia BC Teleorman Alexandria, cu scorul de 78-66 (29-23, 14-12, 20-15, 15-16) în disputa pentru locurile 5-6, din turul doi al play-off-ului. Oltencele câştigaseră şi prima partidă, desfăşurată la Alexandria, scor 70-56, impunându-se astfel cu scorul general de 2-0. În această fază a competiţiei s-a jucat după sistemul „cel mai bun din trei meciuri". „A fost un meci de «care pe care». Dacă noi câştigam, ajungeam pe locul cinci, aşa cum s-a întâmplat, iar dacă pierdeam, se juca o a treia partidă. Presiunea a fost mai mult pe echipa din Alexandria, pentru că aveau doar varianta victoriei", a spus la încheierea partidei antrenorul craiovean Liviu Manea. Din lotul pentru acest ultim joc din campionat au făcut parte doar două dintre jucătoarele străine, americanca Tena Matthews (13 puncte) şi croata Martina Bozikov (11 puncte), restul americancelor (Taylor, Mingo, Drake) plecând acasă mai devreme, deoarece erau indisponibile. Cele mai bune marcatoare pentru SCM-CSS au fost două românce, Eniko Tarţa, cu 25 de puncte, şi Janina Simionca (20), iar pe parcursul partidei au mai evoluat Anca Sipoş (8 puncte), Andreea Gligă (1) şi Adelina Ştefan. Fetele au fost încurajate de un public numeros, din care au făcut parte şi junioare de la CSS Craiova. „Mă bucur că am avut sala plină cu supo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 59 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°