În toiul confuziei generate de anunţul reducerilor şi de inepţiile de comunicare ale guvernului, televiziunile zise de ştiri au putut savura zilele acestea primele efecte victorioase ale unui nou şi foarte sofisticat procedeu de dezinformare în masă, pe care îl exersaseră deja de mai mult timp: închiderea minţii publicului.
Închiderea minţii înseamnă captivitatea inteligenţei. Înseamnă îngenuncherea discernământului individual şi zăvorârea lui în blocul prejude căţilor (auto)induse. Înseamnă blocarea capacităţii minţii de a primi informaţii noi şi scăderea dramatică a capacităţii de a le prelucra independent. Înseamnă intrarea sensibilităţii individuale în stare de dependenţă psihologică acută faţă de nişte scheme de reacţie stereotipe. Înseamnă incapacitatea de a se raporta critic la informaţiile care contrazic convingerile în numele cărora a fost instaurată blocarea, convingeri care joacă rolul unui filtru de identificare gregară.
Pe scurt, închiderea minţii înseamnă autoblocarea inteligenţei în peştera obscură a unor stereotipuri de reacţie care îngustează sensibilitatea, deteriorează discernământul şi induc o psihologie a iritării, instabilităţii şi recriminării, în care dospesc obsesiile conspiraţiei şi complexul cetăţii asediate.
Ei bine, munca tenace de luni de zile a televiziunilor zise de ştiri a dat roade: oriunde ne uităm putem constata efectele comportamentale ale închiderii minţii publicului. Informaţiile alternative sunt respinse cu furie, abaterile de la linia de gândire standard a formatorilor de opinie de la televiziuni sunt sancţionate sub diferite stigmate (cel mai nimicitor fiind acela de „propagandă portocalie”), iar încercarea de a gândi pe cont propriu (adică în afara liniei de partid a televiziunilor) este taxată ca orbire şi incapacitate de a vedea realitatea.
Realitatea, pentru noua orientare a op
