Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariile şi pensiile, micşorate un an!

Publicat in Libertatea, joi 20 mai 2010 ·

Dacă iniţial preşedintele Traian Băsescu anunţase că bugetarii şi pensionarii îşi vor strânge cureaua până în decembrie, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, lungeşte până în iunie 2011 chinul acestor categorii sociale.

Vlădescu a afirmat marţi, la discuţiile cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor, că măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% se va aplica de la 1 iunie 2010 până la 1 iunie 2011. Sindicaliştii, surprinşi de decizii Anunţul i-a lăsat mască pe liderii sindicali prezenţi la discuţii, care ştiau din declaraţiile făcute de şeful statului, Traian Băsescu, că aceste micşorări ale veniturilor vor fi valabile doar până în luna decembrie a acestui an. “Am fost surprinşi să aflăm la întâlnire că reducerile salariilor şi pensiilor nu sunt numai pentru anul acesta, ci şi pentru prima jumătate din 2011”, a spus secretarul general al CSDR, Sabin Rusu.

Bani mai puţini la pensiile private

Vlădescu a anunţat că va fi redusă plata din contribuţiile salariaţilor către fondurile private de pensii, de la 2,5% la 0,5%. Decizia va afecta, spun reprezentanţii acestor fonduri, cinci milioane de salariaţi, ale căror viitoare pensii vor fi mai mici.

Drepturile bugetarilor, plătite eşalonat

Guvernul a decis, ieri, că drepturile salariale câştigate în instanţă de bugetari până în prezent, care au titluri executorii, vor fi plătite eşalonat începând cu 2012 , după următorul calendar: în 2012 se va restitui 34% din sumă, în 2013 - o altă parte de 33%, iar în 2014 - diferenţa de 33%.

Produsele de lux, accizate

Executivul vrea să reintroducă din acest an accizele pentru produsele de lux, precum blănurile, parfumurile, bijuteriile sau iahturile. Măsura ar putea atrage sancţiuni din partea Comisiei Europene, care a decis că aceste taxe contravin normelor comunitare.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 41 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°