Ministrul traseist Gabriel Oprea funcţionăreşte la armată într-un mare fel. Cele câteva luni care au trecut de la recompensarea trădării sale cu înalta demnitate i-au fost suficiente pentru a face adevărate trupe de elită din gradaţii sărăciei lucii. Iar despre dotare, ce să mai vorbesc? Se învârte după soare.
Nu spun că ceea ce afirm eu aici este şi adevărat. Gândesc însă că aşa ar trebui să stea treaba de îndată ce repezitul ministru nu are altceva mai bun de făcut la ora actuală decât să naţionalizeze Steaua sau, eventual, s-o desfiinţeze. Nu intru în amănuntele administrativo-financiare sau în alte taine ale contractului încheiat între minister şi clubul de fotbal Steaua. Dacă mă pricepeam să meşteresc, să speculez sau să şmecheresc astfel de subtilităţi l-aş fi concurat probabil în parvenire pe încizmatul Gabriel Oprea şi pe aliaţii săi conjuncturali.
Dar pornirea pătimaşă a ministrului împotriva Stelei şi a patronului său este uşor de sesizat chiar şi fără a pătrunde cu dibăcie în măţăraia respectivei afaceri. Sunt anumite puncte de reper incontestabile care conduc la o astfel de concluzie.
Istoria oferă primul argument. Stadionul de fotbal din Ghencea şi anexele sale au fost făcute cadou armatei de un regim în care proprietatea era bun al întregului popor. După '89, MApN, ca moştenitor al investiţiei colectiviste, a exploatat fotbalul pentru a-şi întreţine şi pentru a-şi dezvolta proprietatea. Armata nu a investit nimic.
Doar banii obţinuţi din vânzarea în străinătate a unor fotbalişti, oameni asupra cărora armata nu avea drept de proprietate, au fost folosiţi pentru a realiza investiţiile care au făcut din stadionul Steaua singura arenă capabilă să îndeplinească impusele criterii de exigenţă ale competiţiilor europene. Pe atunci, echipa de fotbal era parte a Clubului Sportiv al Armatei. Ulterior, ea s-a separat
