● Georges Vigarello, Les métamorphoses du gras, Seuil, Paris, 2010.
Cu puţin înainte ca trenul să ajungă în gară, la Eforie Sud, îmi trăgeam de mînecă mătuşa: „Mai întîi ne cîntărim, nu-i aşa?“. Prea puţin îmi păsa de greutate, însă nerăbdarea mea era motivată de revenirea ocaziei de a mă apropia la doar cîţiva centimetri de ciudatul personaj care ne cîntărea. Era un pitic cu ochelari de soare şi pete albe – vitiligo – îmi explica mătuşa, cuvînt care nu făcea decît să amplifice atracţia mea, şi aşa considerabilă, pentru „curiozităţi“. Sub pretextul că vreau să văd mai bine unde potrivea greutăţile, cam la nivelul ochilor mei, mă apropiam de faţa acestui personaj nu mai înalt decît mine, şi încercam să mă lămuresc dacă era un copil bătrîn sau un bătrîn copil. Îndrăzneam să-l fixez îndelung, pentru că nu-i întîlneam privirea, ascunsă de ochelarii negri. Cred că nu dozam bine timpul şi întotdeauna venea momentul în care el îşi dădea seama că nu mă uit la cîntar, ci la el, şi făcea brusc un pas înapoi.
Astăzi nimeni nu se mai cîntăreşte contra cost, pe stradă, aproape toată lumea are un cîntar în baie, consultat din cînd în cînd sau zilnic-obsesiv, cu satisfacţie sau exasperare, în funcţie de cifra afişată electronic. Am putea crede că oamenii s-au cîntărit dintotdeauna, însă Georges Vigarello atrage atenţia că evaluarea greutăţii corporale în cifre e de dată recentă, apărută iniţial în moda curelor termale, ca parametru igienist în estimarea stării de sănătate, practica extinzîndu-se abia spre sfîrşitul secolului al XIX-lea.
DE ACELASI AUTOR Cum am devenit turiști Frumusețea în cm și kg Patru feluri de imagini Glume
Mai mult decît atît, în această carte, avînd subtitlul Histoire de l’obésité, el surprinde evoluţia felului în care este privit corpul sub aspect ponderal. În diverse epoci, excesul a fost sancţionat diferit, aprecierea lăsînd tr
