Să se reviziuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic. Miniştrii Finanţelor şi Muncii în frunte cu premierul Boc au încercat azi să le explice încă odată sindicatelor că nu vor sista dialogul social dar nici nu vor schimba cu nimic din angajamentele asumate în faţa Fondului Monetar Internaţional.
Sindicatele ameninţă că ies iar în stradă, dacă Guvernul aprobă memorandumul prin asumarea răspunderii. Guvernul va adopta scrisoarea de intenţie cu FMI în şedinţa de miercuri, interval în care va continua discuţiile cu sindicatele, patronatele şi partidele politice, dar alternativa este plata unor salarii şi pensii scăzute sau sistarea acestor plăţi din luna decembrie, a declarat premierul Emil Boc înainte de discuţia cu sindicatele.
"Dialogul social nu se va opri niciodată, ci va continua. Miercuri se va aproba scrisoarea de intenţie cu FMI, iar imediat va avea loc angajarea răspunderii, interval în care vom continua discuţiile cu sindicatele, patronatele, partidele. În esenţă însă, ori majorăm taxele, ori reducem cheltuielile. Alternativa este să plătim salarii şi pensii mai mici sau din decembrie să nu mai plătim deloc", a spus Boc.
Şi Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor Publice, susţine că modificarea scrisorii suplimentare la acordul cu FMI este "o eroare". Întrebat dacă ar accepta o parte din propunerile înaintate de sidicalişti şi care sunt acestea, oficialul MFP a răspuns: "Veţi afla la sfârşitul discuţiilor", sugerând, astfel, că s-ar putea lua o decizie după întâlnirea care are loc la Ministerul Finanţelor. Mai tranşant, ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a spus că scrisoarea de intenţie către FMI nu se va modifica serios. "Nu se va modifica scrisoarea, discutăm azi cu sindicatele măsurile din scrisoare", a spus ministrul Şeitan.
Sindicaliştii sunt şi ei fermi pe poziţie. Liderul "Cartel Alfa", Bogda