Prăjituri, grătare, tuciuri, fum şi voie bună au fost ingredientele unui concurs culinar desăvârşit: Campionatul de Gătit în Aer Liber, etapa Bucureşti. Pata de culoare a fost dată în cele trei zile cât a durat concursul - 7, 8 şi 9 mai - de organizatorii de la ACEEA (Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ), dar şi de rockerii care au asigurat paza şi protecţia concurenţilor şi a vizitatorilor.
"Competiţia a ajuns deja la cea de-a VI-a ediţie, iar ca noutate, la etapa Bucureşti, îl avem pe Ştefan Bercea, care a câştigat cupa competiţiei de anul trecut, preşedinte al juriului. Ce mai aduce nou este faptul că suntem membri WACS şi vom putea dezvolta în viitor şi proiecte sociale, nu numai culturale. Tot ca noutate la această ediţie avem echipa Finlandei, care anul trecut a făcut parte din juriu, iar anul acesta participă în calitate de concurenţi. De asemenea, echipa Israelului, formată dintr-un evreu, un arab, un armean şi un creştin, a adus mesajul lor de pace, pe care vor să-l transmită şi în România.
Dumnealor au înţeles cel mai bine ceea ce vrem noi să transmitem: dialog interprofesional şi intercultural. Timp de trei zile limbajul comun este mâncarea", ne-a declarat dr Iulia Drăguţ, preşedinte ACEEA.
PROFESIONIŞTI
Despre Campionatul de Gătit în Aer Liber deja au aflat toţi românii şi nu numai. Vestea concursului a trecut de mult dincolo de graniţele ţării, dovadă stând faptul că din an în an participă tot mai multe echipe din străinătate. Şi, ca de fiecare dată, şi la această ediţie au fost noutăţi: "Pe an ce trece văd o preocupare permanentă a profesioniştilor, dar şi a amatorilor pentru bucătărie. Este o ocazie de a învăţa unii de la alţii şi cel mai important este să participi la un concurs. Am descoperit acum o echipă de amatori care vine pentru prima oară, Gastro Mithologhia, ei lucrează numai cu ingrediente natu