Deschiderea oficială a „Târgului meşterilor populari", ediţia de vară din acest an, va avea loc mîine, 21 mai, de la ora 11.30. Evenimentul va avea loc pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, asta pentru că aleea pietonală spre “Elice” este supusă unor lucrări de construcţii.
Vor expune în jur 40 de meşteri populari, din toate zonele ţării. Vor fi prezenţi artiştii populari de la Iaşi, Vâlcea, Suceava, Vrancea, Baia Mare, Curtea de Argeş, Teleorman, Neamţ, Bistriţa Năsăud şi Galaţi.
„Nu întâmplător am propus desfăşurarea ediţiei din acest an a "Târgului meşterilor populari" în perioada 21-23 mai. După cum bine ştim, această perioadă reuneşte trei sărbători importante pentru calendarul popular şi creştin – ortodox: Sfinţii Constantin şi Elena, Moşii de vară şi Rusaliile. Oferim astfel posibilitatea publicului gălăţean de a se reîntâlni cu meşteri populari valoroşi, cu tradiţiile, portul şi creaţiile lor, cu muzica şi jocul popular", a menţionat Anişoara Stegaru, şef Serviciu Cercetare în cadrul Centrul Cultural “Dunărea de Jos” Galaţi.
La ediţia din acest an a târgului vor participa şi meşteri cu produse culinare tradiţionale.
Evenimentul se doreşte a fi o alternativă viabilă, precum şi o veritabilă şcoală de formare a gustului pentru frumos, oferită tuturor gălăţenilor, tineri şi vârstnici deopotrivă.
Pe perioada celor trei zile de desfăşurare a „Târgului meşterilor populari", atmosfera de sărbătoare va fi întregită de spectacole susţinute de Ansamblul Folcloric „Doina Covurluiului" şi Fanfara "Valurile Dunării".
Manifestarea va fi organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Galaţi şi Episcopia „Dunării de Jos".