Analiştii de la Oxford Economics estimează că ţara noată va înregistra, în acest an, o scădere economică de 0,6%, după ce iniţial prevăzuseră o contracţie de 0,9%.
Motivul principal al revizuirii estimării evoluţiei economiei Româneşti este bazat pe slabele rezultate înregistrate în primul trimestru al anului. Interesant este faptul că pentru 2011, analiştii de la Oxford Economics estimează că ţara noastră va înregistra o creştere de 5%, ca urmare a revenirii consumului şi investiţiilor.
„Există în continuare riscuri. Încrederea consumatorilor şi mediului de afaceri este în continuare redusă, iar producţia industrială recuperează doar gradual scăderile înregistrate în perioada decembrie - februarie.
Exporturile şi-au revenit în martie, dar ritmul mai redus de creştere a economiei din Uniunea Europeană, cauzat de înăsprirea condiţiilor fiscale, reprezintă o ameninţare pentru acest progress", se arată într-un raport Oxford Economics, citat de Mediafax.
Referindu-se la deficitul de cont curent al României, care a scăzut la 4,5% din Produsul Intern Brut (PIB) anul trecut, pentru acest an, reprezentanţii Oxford Economics vizează un procent de 6,7% din PIB, iar pentru 2011 se aşteaptă la un nivel de 9,5%.
Totodată, analiştii notează că încrederea consumatorilor este încă redusă şi anticipează că gospodăriile vor fi precaute în privinţa cheltuielilor în acest an având în vedere ameninţarea privind reduceri semnificative a locurilor de muncă din sectorul public.
Oxford Economics notează că problemele fiscale se intensifică, în contextul în care oficialii Fondului Monetar Internaţional (FMI) au concluzionat la cea mai recentă misiune în România că sunt necesare noi diminuări a cheltuielilor publice, având în vedere evoluţia dezamăgitoare a economiei.
FMI a acceptat majorarea ţintei de