…am citit doua editoriale – unul al Alinei Mungiu, celalalt al lui C.T. Popescu – ambele folosind imaginea amputatului. O folosesc, insa, din perspective diferite (chestiune, probabil, de fire si de educatie). In varianta CTP, bolnavul se revolta pe medici: “Cum, domnule, m-ati tot tratat de bube cu musetel si acum imi spuneti ca trebuie sa amputati?’ In varianta Alinei Mungiu, vinovat e bolnavul – fumator inrait, suferind de cardiopatie ischemica periferica, i se pune in vedere ca trebuie sa se lase de fumat. Omul nu se lasa. Dupa cateva luni, revine cu gangrena si, la indignarea medicului, raspunde nonsalant: “Acum e prea tarziu pentru reprosuri. Ce se mai poate face?” “Amputarea!”, raspunde, suparat medicul.
Nu voi intra in analiza celor doua metafore – sunt, in definitiv, transparente si lesne de descifrat (desi, cateva nuante interesante s-ar mai gasi, macar prin comparatie). Ideea de baza e, ca indiferent de perspectiva din care privesti lucrurile, indiferent de cauze, alegerea e aceeasi - amputatia sau moartea.
La fel de evident, un asemnea gest radical nu va lasa fericit pe nimeni, nici macar pe pacientul in cauza. Chiar daca va scapa cu viata, nu va uita niciodata cine a manuit fierastraul. Intotdeauna vor gasi multi care sa creada ca amputatia se putea face altfel, mai de sub genunchi, sau ca se puteau reteza numai doua degete, sau poate ca amputatia nu trebuia facuta defel. Cangrena see putea trata si cu plante medicinale. Orice s-ar intampla, felcerul va fi cel aratat cu degetul. Nimeni nu-i va saruta mainile, cu recunostinta. Solutia, asadar, o stim: amputatia. Mai ramane problema fierastraului: Cine sa-l manuiasca?
Mugur Isarescu, spune CTP. Ar implementa, poate, aceleasi metode, dar s-ar bucura de increderea populatiei, fiind independent si “tehnician”. Uite cateva obiectii. (1) Omul nu vrea – a declarat-o suficient de raspicat; (2)
