Un studiu arată că un șofer spaniol care ia carnetul din prima încercare, plătește cu 616,94 euro mai puțin decât unul care îl ia abia după a treia probă practică. Cele mai mici prețuri sunt în A Coruña.
Peste 800 de euro trebuie să plătească o persoană pentru a obține carnetul de conducere în Spania. Aceasta este concluzia la care a ajuns Federația Consumatorilor FACUA, care a realizat un studiu la 317 școli de șoferi din 35 de orașe spaniole.
Practic, un șofer care obține carnetul de conducere din prima încercare, trebuie să scoată din buzunar 835,09 euro. Această medie națională este cu 1,9% mai mică decât anul trecut, când se situa la 850,95 de euro.
Studiul a luat în calcul următorul exemplu: o persoană frecventează timp de o lună cursurile teoretice, face 20 de ore de practică și ia din prima încercare, atât examenul teoretic cât și pe cel practic.
A Coruña, Granada și Madrid sunt orașele în care se practică cele mai mici prețuri, în timp ce Logroño, Zaragoza și Murcia le au pe cele mai scumpe.
Vezi pe adevarul.es cât se plătește în fiecare dintre cele 35 de orașe care au intrat în acest studiu.