Constantin Cornel Niculoiu (32 de ani) din Moreni, judeţul Dâmboviţa a fost înregistrat de unul dintre radarele amplasate, ieri, pe sensul de mers către Bucureşti al Autostrăzii A1, conducând cu 142 de kilometri la oră.
Imediat, un poliţist pe motocicletă i-a făcut semn să-l urmărească până în prima parcare, pentru a-i verifica datele. La un moment dat, şoferul a oprit maşina şi a schimbat locul cu pasagerul din partea dreaptă, un cetăţean italian, iar la punctul de control a declarat că nu era el la volan. A avut ghinion, deoarece radarul a înregistrat schimbul conducătorului auto, iar agentul motociclist a văzut scena în oglinda retrovizoare. Cei doi şi-au schimbat până şi ochelarii de soare.
Circula cu permisul anulat
Pentru că şoferul român nu a vrut să recunoască faptul că el a fost la volan, poliţiştii l-au dus la secţie pentru verificări şi declaraţii. În urma cercetărilor preliminare s-a constatat că dâmboviţeanul avea permisul anulat din data de 16 mai 2008, el cerând preschimbarea documentelor pe teritoriul Italiei. Cu toate acestea, bărbatul nu avea nici permis itlain, astfel că poliţiştii au întocmit, pe numele lui, dosar de urmărire penală, pentru fals în declaraţii şi conducere pe drumurile publice fără permis.
Şeful Poliţiei Autostrăzi din cadrul Direcţiei Rutiere, comisarul-şef George Grigore a spus că anul trecut au mai fost trei cazuri în care şoferii şi-au schimbat locurile între ei.
Amenzi
Tot ieri, poliţiştii de la Secţia Autostrăzi au dat 44 de amenzi şi au reţinut un permis de conducere, pentru depăşirea vitezei legale. Cea mai mare amendă, 1.260 de lei, a fost primită de un vâlcean, Mihai Brătianu (25 de ani), care a fost înregistrat de două dintre cele trei radare amplasate în cascadă, conducînd cu 171, respectiv 166 de kilometri la oră. Bărbatul se grăbea la Bucureşti pent