Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii nu îşi declară veniturile din meditaţii

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Doar 9 din cei 71 de profesori sătmăreni autorizaţi au trecut pe la Finanţe să îşi declare veniturile realizate din meditaţii. O oră de matematică porneşte de la 35 lei şi poate ajunge până la suma de 50 lei. Pentru meditaţii sunt solicitaţi şi profesorii de limba şi literatura română, engleză şi franceză.

„Sunt foarte puţini cei care fac acest lucru, însă în codul lor CAEN sunt cuprinse şi alte activităţi independente şi este foarte greu să facem diferenţa între meditaţii şi veniturile realizate din alte surse“, a declarat Gabriel Cuzdriorean, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Finanţelor Publice Satu Mare.

Majoritatea celor care îşi depun şi plătesc la stat impozit după meditaţii sunt învăţătorii. Aceştia sunt persoane fizice autorizate şi achită anual impozitul pe venit, cu toate că „afacerea“ nu este aproape deloc rentabilă. „Am firmă de trei ani de zile, plătesc la stat, însă nu se merită. O fac de dragul părinţiilor şi a copiilor şi ştiu că dorm liniştită“, a declarat învăţătoarea Ecaterina Vezer, de la Şcoala Generală „Avram Iancu“.

Zilnic, după programul şcolar rămâne patru ore cu 15 elevi de clasa a III-a, pentru a le oferi sprijin didactic. „Părinţii sunt prea ocupaţi în ziua de azi şi nu pot să se ocupe de copii. La cererea lor am fost de acord să am grijă de ei. Pentru cele patru ore/zi, fiecare părinte plăteşte 5 lei. Vă daţi seama că nu este nicio rentabilitate, însă o fac pentru micuţi“, a spus Ecaterina Vezer.

35 de lei, ora de matematică

În judeţul Satu Mare, îşi desfăşoară activitatea 2.644 de profesori. Dintre aceştia, 225 sunt de limba română, 248 de matematică, 143 predau engleza, 62 franceza şi 37 germană. Acestea sunt şi cele mai solicitate materii pentru meditaţii. „Am avut nevoie de ore de matematică pentru că m-am pregătit pentru testele naţionale. Am plătit 35 lei pentru meditaţii şi am fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

CE Înot Juniori: Aur şi bronz pentru România, prin Robert Badea şi Aissia Prisecariu

News.ro acum 8 ore
Înotătorul român Robert Badea a cucerit vineri, la Samorin, medalia de aur în proba masculină de 400 m mixt, în cadrul Campionatelor Europene de Înot pentru juniori. Aissia Prisecariu a cucerit, tot vineri, medalia de bronz al 200 m spate feminin. R

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°