● Maria Manolescu, Ca picăturile de sînge pe linoleumul din lift (supraroman), Editura Cartea Românească, 2010.

Ca şi în cartea Anei Maria Sandu, Omoară-mă!, construită epistolar în jurul crimei comise de o tînără chiriaşă asupra gazdei sale mai în vîrstă, acest al doilea roman al Mariei Manolescu este confesiunea unei florărese de 50 de ani care ţine acasă în frigider cadavrul fiului. Timp de trei zile, Maria Hristescu poartă cu sine laptopul lui Cristi şi scrie – cu retorica ezitării, cu stîngăciile stilistice şi blocajele de rigoare – un roman-replică la romanul nepublicat al băiatului de 27 de ani.

Scrisul este, pentru femeia care la florărie scrie panglicile coroanelor mortuare, un exerciţiu de gîndire şi un efort de înţelegere la care noi, cititorii, sîntem martori şi, în acelaşi timp, detectivi. Femeia se îndoieşte că scrierea unui roman o va ajuta să-şi înţeleagă situaţia, dar scrisul este singura alternativă confesivă la singurătatea ei de femeie văduvă, obeză şi obsesiv compulsivă, rămasă fără singurul copil, fără prieteni, florăreasă ursuză şi incompetentă.

Nemulţumirea ei faţă de Cristi, tînăr boem care a renunţat la facultate pentru a se dedica scrisului şi pe care l-a crescut şi întreţinut cu eforturi, este concurată însă şi de un sentiment de vinovăţie, la început vag, apoi tot mai strident. Prin acumulare, detaliile scăpate în supraromanul mamei dau însă destul de repede minimul contur conflictului dintre ea şi fiu: publicate pe Internet, cîteva fragmente din romanul lui Cristi au stîrnit un scandal mediatic (în casa iubitei băiatului, femeia observă desenul unui căluţ cu o zvastică), iar mama, invitată la televiziune, copleşită de oprobriul mediatic, din ruşine, dar şi dintr-o concepţie moral-tradiţionalistă asupra artei, s-a dezis de propriul fiu. Ceea ce părea doar o relaţie dezechilibrată din cauza absenţei autorităţ