Salamul Săsesc, lansat de Cris-Tim în 2002, a devenit în scurt timp o vedetă a mezelăriilor, graţie, dincolo de "proprietăţile intrinseci ale produsului", şi acestui spot TV încărcat de emoţie simplă, firească, familiară tuturor. O adorabilă fetiţă sîsîită era dezvăţată de micul efectul ei de vorbire de către mama răbdătoare, care îi făcea pacheţelul pentru şcoală (sau grădiniţă?), îmbiind-o pe micuţă nu doar cu deliciosul mezel, ci şi cu jocul de-a pronunţarea corectă a sintagmei doldora de s-uri: Salam Săsesc... Salam Săsesc...
Mulţi dintre noi şi-au făurit de-a lungul timpului o pavăză de neîncredere în privinţa "reclamelor cu copii şi animale". Se ştie că acestea sînt ingrediente "fatale" care provoacă garantat înduioşarea consumatorului şi, în consecinţă, stoarcerea netăgăduită a favorabilităţii acestuia. Dacă acum 8-10 ani copiii apăreau în reclame la aproape orice, astăzi lista categoriilor de produse în care "e voie să arăţi copii" s-a restrîns drastic; nu atît din cauza potenţialului de armă letală pe care îl dovedesc asupra discernămîntului nostru de cumpărători; cît pe motive de protejare a minorilor. Dar, despre acest gen de constrîngeri legale, - poate într-un episod viitor...
Dacă e adevărat că reclama cu fetiţa peltică a plăcut multor români, e la fel de adevărat că nu puţini s-au arătat nemulţumiţi de ea (cel puţin la modul declarativ). Pentru unii (tineri, urbani, educaţie peste medie, genul cititorilor de Caţavencu), reclama era "boring" (plicticoasă) şi "corny" (desuetă); pe motiv că "nu avea poantă". Nu era - cu alte cuvinte - destul de amuzantă; nu avea acel pretext al divertismentului care, într-adevăr, domina în acea vreme publicitatea TV made in Romania. O reclamă emoţională, făcută să smulgă zîmbete galeşe, nicidecum hlizeli hître, pline de isteţime, a făcut într-adevăr diferenţa în acea perioadă a manierismului "pontos".
