Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Shakespeare, dedicat lui „Hamlet", a adus la Bucureşti acest grup cunoscut mai ales pentru deconstrucţia textelor canonice. Montarea lui Elisabeth LeCompte pleacă de la un alt faimos spectacol cu Hamlet: cel din 1964, cu Richard Burton în rolul principal. Spectacolul acela „a fost înregistrat în direct, din 17 unghiuri diferite de filmare, şi a rulat timp de numai două zile, în 2000 de cinematografe din S.U.A. Ideea era transpunerea experienţei teatrale în direct în faţa a mii de privitori, în mod simultan. Acest fenomen era promovat ca o nouă formă de artă, denumită «Teatro-film» (...) În Hamlet-ul nostru, încercăm să răsturnăm procesul, reconstruind o piesă de teatru ipotetică din fragmentele de film editat. Noi «acoperim» filmul, canalizând în mod intenţionat vocile şi mişcările înregistrate din producţia din 1964", spune regizoarea Elisabeth LeCompte.
Dacă, în general, se vorbeşte despre perisabilitatea teatrului, despre faptul că, spre deosebire de film, teatrul este o artă care „nu se poate păstra", spectacolul new-yorkezilor demonstrează exact contrariul. În cazul de faţă filmul este cel care a dispărut. Este poate un caz special, având în vedere că prin contract s-a stabilit distrugerea tuturor copiilor după prezentarea sa în cinematografe. A mai supravieţuit, totuşi, o copie. Aceasta a fost găsită în garajul lui Burton, după moartea sa, iar soţia lui a permis distribuirea înregistrării spectacolului pe DVD.
Elisabeth LeCompte şi echipa sa retranspun filmul (nu spectacolul) pe scenă. Actorii recompun gesturile, mişcarea scenică, modul de frazare ale interpreţilor spectacolului din 1964. Mai mult chiar, ei recompun scenic şi unghiurile de filmare. Pe ecranul principal vedem o prelucrare în care personaje şi spaţii apar şi dispar, în funcţie de nevoile montării, în timp ce actorii au la dispoziţie mai mult
