Banca Centrală Europeană (BCE), instituţia responsabilă pentru politica monetară a zonei euro, a fost încă de la începuturile sale încărcată de prestigiul pe care îl avea Bundesbank. La fel şi moneda unică europeană, se bucură de încrederea investitorilor, fiind considerată moştenitoarea de drept a mărcii germane. Şi aici nu este vorba numai de puternica economie a Germaniei! Este vorba despre o concepţie (şi disciplină) monetară care s-a impus în Republica Federală Germană în perioada post-belică.

Având în spate traumele hiperinflaţiei anilor 1919-1923, dar şi a recidivei de la începutul anilor '30, leadership-ul Germaniei Federale a ajuns la concluzia că tipărirea nesustenabilă de monedă este cea mai vătămătoare acţiune atât pentru economie, cât şi pentru societate şi moralul populaţiei. Nu a fost aşadar o întâmplare şi nici o unică rezultantă a forţei economiei Republicii Federale Germania faptul că marca a fost una dintre cele mai solide şi predictibile monede din lume.

"Banca Centrală Europeană e de fapt continuatoarea Bundesbank", este o sintagmă care s-a înrădăcinat la nivel de axiomă în rândul investitorilor. De altfel, prioritatea stabilită prin stat de BCE este chiar stabilitatea preţurilor. Nu creşterea economică. Nu şomajul. Nu un complex de indicatori macroeconomici aşa cum s-a angajat să vegheze Rezerva Federală Americană. Aşadar stabilitatea preţurilor este obiectivul declarat al instituţiei. Ţintirea inflaţiei, ca principală ancoră pentru o economie sănătoasă şi balansată este promisiunea fermă a BCE.

Un tratament fair pentru cei care aleg să economisească în moneda unică europeană, este tot ce aşteaptă investitorii. Atât şi nimic mai mult decât să nu se dea drumul la tiparniţă. Deficitul bugetar şi datoria publică a Greciei, dar şi deteriorarea acestor indicatori în ţări precum Portugalia, Spania, Irlanda sau Italia au zdrun