Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stimulentele au dublat salariile angajaţilor de la Finanţe

Publicat in Curierul, joi 20 mai 2010 ·

Cei peste 32.000 de angajaţi au fost stimulaţi cu 891 mil. lei, fiecăruia revenindu-i un plus mediu de 2.306 lei

Veniturile celor de la Ministerul Muncii aproape s-au triplat, plusul fiind de 5.661 lei

Cuantumul sumelor acordate anul trecut se ridică la 1,127 miliarde de lei

România este ca o familie numeroasă al cărei stâlp nu mai poate gestiona cheltuielile casei pentru că fiica cea mare, care are banii pe mână, este ahtiată după cumpărături şi depăşeşte cu mult bugetul. Copleşit de alte treburi, achitarea creditelor, banii pentru coşul zilnic, stimulentele pentru cel mic care trebuie încurajat să dea un randament mai mare la şcoală, capul familiei nu-şi mai poate gestiona averea şi nici nu poate supraveghea cheltuirea banilor, aşa că îi cere socoteală fiicei pentru modul în care a risipit banii şi încearcă să-i impună restricţii. În urma analizei bugetului, însă, stâlpul familiei observă nu numai că banii au fost cheltuiţi nechibzuit, ci şi că stimulentele date celui mic au ajuns duble şi chiar triple faţă de înţelegerea iniţială, chiar dacă randamentul acestuia lasă mult de dorit.

Povestea se potriveşte de minune situaţiei actuale a României: în plină criză financiară, Ministerul Finanţelor a acordat anul trecut stimulente care au dublat salariile celor puţin peste 32.000 de angajaţi, cu toate că randamentul unora dintre ei (unii comisari ai Gărzii Financiare, lucrători vamali, inspectori ANAF) este mult sub aşteptări, fiind chiar trimişi în judecată pentru contrabandă, luare de mită sau trafic de influenţă. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, anul trecut s-au acordat stimulente de 1,127 miliarde de lei, dintre care aproape 891 de milioane lei au ajuns în buzunarele celor 32.194 de angajaţi, salariul mediu brut ajungând astfel de la 2.037 lei, la 4.343 lei, adică o stimulare de 2.306 lei. Alocate dintr-un fon

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum 18 minute
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum o ora
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce radarele MApN au detectat o ţintă de mici dimensiuni. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă aeriană

Libertatea acum 7 ore
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat, astăzi, că radarele Armatei au detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, în județul Tulcea.

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum o ora
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum 43 minute
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 8 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 12 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°