Paul Popaene, unul dintre foştii parteneri de afaceri ai cunoscutului Valentin Şlepac, devenit celebru după ce a mărturisit comiterea a patru asasinate în serie, trăieşte, în ciuda zvonurilor potrivit cărora Şlepac i-ar fi „făcut felul", circulate cu intensitate după seria mărturisirilor lui Şlepac. În urmă cu două termene, după o lungă absenţă, Popaene s-a prezentat la Tribunalul Constanţa, în procesul în care este judecat pentru spălare de bani, alături de Valentin Şlepac, şi a precizat că vrea să fie audiat de judecători. Atâta doar că spusele sale nu prea s-au potrivit cu faptele ulterioare, bărbatul nemaivenind la proces. În această situaţie, instanţa a pus în discuţie din oficiu arestarea lui Popaene, pentru că se sustrage cercetării judecătoreşti. Avocatul bărbatului s-a opus luării acestei măsuri, precizând că munca este cea care-l ţine în străinătate pe Popaene, nu frica de instanţe. Judecătorii au amânat pentru astăzi pronunţarea în acest caz. Paul Popaene, unul dintre foştii parteneri de afaceri ai cunoscutului Valentin Şlepac, devenit celebru după ce a mărturisit comiterea a patru asasinate în serie, trăieşte, în ciuda zvonurilor potrivit cărora Şlepac i-ar fi „făcut felul", circulate cu intensitate după seria mărturisirilor lui Şlepac. În urmă cu două termene, după o lungă absenţă, Popaene s-a prezentat la Tribunalul Constanţa, în procesul în care este judecat pentru spălare de bani, alături de Valentin Şlepac, şi a precizat că vrea să fie audiat de judecători. Atâta doar că spusele sale nu prea s-au potrivit cu faptele ulterioare, bărbatul nemaivenind la proces. În această situaţie, instanţa a pus în discuţie din oficiu arestarea lui Popaene, pentru că se sustrage cercetării judecătoreşti. Avocatul bărbatului s-a opus luării acestei măsuri, precizând că munca este cea care-l ţine în străinătate pe Popaene, nu frica de instanţe. Judecător