Pe 20 mai, la Zone Arena, cei care au chef de un dans se vor putea bucura de un concert susţinut de Goran Bregovic şi Wedding and Funeral Orchestra. Melodiile lor sunt o combinaţie de folk sârbesc, cântece tradiţionale ţigăneşti şi rock. Împreună cu Wedding and Funeral Orchestra, Bregovic a readus ritmurile ţigăneşti în mainstrem-ul muzical, atât prin numeroasele albume scoase (19 la număr), cât şi prin muzica creată pentru filme, printre care „Train de vie", al regizorului Radu Mihăileanu, şi trei colaborări cu regizorul Emir Kusturica (inclusiv pentru „Underground", filmul care a câştigat un Palme d'Or la Cannes).
În România, Goran Bregovic a venit de mai multe ori şi a concertat prin toată ţara, din Bucureşti până în Oradea sau Galaţi.
Biletele pentru concertul de pe 20 mai sunt cuprinse între 75 şi 350 de lei şi pot fi achiziţionate din magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas sau de pe eventim.ro.
Pe 20 mai, la Zone Arena, cei care au chef de un dans se vor putea bucura de un concert susţinut de Goran Bregovic şi Wedding and Funeral Orchestra. Melodiile lor sunt o combinaţie de folk sârbesc, cântece tradiţionale ţigăneşti şi rock. Împreună cu Wedding and Funeral Orchestra, Bregovic a readus ritmurile ţigăneşti în mainstrem-ul muzical, atât prin numeroasele albume scoase (19 la număr), cât şi prin muzica creată pentru filme, printre care „Train de vie", al regizorului Radu Mihăileanu, şi trei colaborări cu regizorul Emir Kusturica (inclusiv pentru „Underground", filmul care a câştigat un Palme d'Or la Cannes).
În România, Goran Bregovic a venit de mai multe ori şi a concertat prin toată ţara, din Bucureşti până în Oradea sau Galaţi.
Biletele pentru concertul de pe 20 mai sunt cuprinse între 75 şi 350 de lei şi pot fi achiziţionate din magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti şi Humanitas sau de