Dacă nu aţi crezut până acum ce v-au spus prietenii (deşi se spune că în prieteni trebuie să ai încredere, doar ţi-i alegi singur), citiţi rândurile ce urmează pentru a vă confirma cele auzite la şpriţurile de toamnă, când vacanţa mai trăieşte doar prin poze şi poveşti: Croaţia este poate cea mai tentantă destinaţie de vară de pe continent.
Mare caldă şi curată, plaje, oraşe din poveşti, palate, parcuri naţionale, peşteri, insule cu faruri imposibil de romantice şi oameni veseli. Şi un motiv infinit de distracţie pentru noi, românii: numele uneia dintre cele mai cunoscute staţiuni din această ţară, staţiune pe care vă invit să o vizităm azi. Pula e destul de departe, în vârful Peninsulei Istria din Croaţia, fost teritoriu italian anexat de Iugoslavia în 1945. Şi, apropo de asta, dacă o rupeţi pe italiană vă veţi descurca de minune, deoarece majoritatea populaţiei din zonă vorbeşte limba înrudită cu româna. Ca să ajungeţi cu avionul acolo trebuie să scoateţi din buzunar cam 300 de euro şi un stop-over în Viena. Cu maşina personală ieşiţi mai ieftin, mai ales dacă mergeţi mai mulţi prieteni sau mai multe familii.
Cazarea nu este o problemă în oraşul croat. Există hoteluri grandioase sau facilităţi pentru camping, însă cel mai nimerit este să trageţi la una dintre pensiunile din oraşul vechi. Sunt destule, confortabile, cochete şi servesc şi un mic dejun tipic mediteraneean. Preţurile sunt de circa 50 de euro pe noapte, pe cameră, nu persoană.
Restaurantele sunt ieftine iar pieţele şi supermarketurile şi mai şi, aşa că, dacă vă aprovizionaţi cu atenţie, puteţi mânca foarte bine şi cu 10 euro pe zi. Iar dacă staţi la o pensiune care oferă facilităţi de bucătărie sau chiar la un apartament/hotel, unde aveţi propria bucătărie, o să mâncaţi regeşte pe nimic.
Atracţiile turistice sunt multe şi majoritatea gratuite: în Pula nu rataţ