Acum 25-30 de ani, (mai) tânăr fiind, ascultam la „Metronomul“ lui Cornel Chiriac de la Europa Liberă muzica „decadentă“ a Occidentului. Vedeam doar prin reviste procurate pe sub mână, de la sârbi, cum arătau idolii Jimmy Hendrix, Rolling Stones, Led Zeppelin etc. Mai păstrez şi azi câteva din acele reviste, precum şi „plăci“ cu Beatles, de la bulgari. Astăzi, şi sârbii (o parte), şi bulgarii, şi noi am intrat în bătrâna Europă, liberi şi cu acces direct la idolii tinereţii noastre. Îi ascultăm live, nu printre „gratiile“ bruiajului duminical de la Europa Liberă. Bulgarii şi noi, europenii de la porţile Orientului, am avut privilegiul, zilele trecute, de a-i vedea la treabă (muncă) pe legendarii AC/DC! I-am aşteptat atâţia ani, precum părinţii şi bunicii pe americani, dar n-am fost la Bucureşti să-i văd pe australieni! Personal, aveam starea de spirit potrivită pentru întâlnirea cu tinereţea mea, dar m-a oprit, totuşi, tristeţea în faţa realităţilor zilei...
Realităţi triste, ca şi cele ale anilor ’80 ai secolului trecut, când, la spectacolele Cenaclului Flacăra, 20.000-30.000 de ti-neri cântau refrenul la „Ordinea de zi“: „Viaţa noastră unde e, viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?“...
...Stau pe o bancă, într-un parc. Lângă mine se aşază o pereche în vârstă. La scurt timp, banca de vizavi este luată cu asalt de un grup de copii, liceeni. Entuziasm, impresii „la cald“ despre megaconcertul AC/DC de la Bucureşti. „Colega“ de bancă, o doamnă în vârstă, îi spune în şoaptă soţului ei: „Uită-te şi tu la ei, ciopor pe bănci, în parc, în loc să fie prin băncile şcolii...; n-au nici o grijă, ei sunt viitorii şomeri români sau negrii Europei; părinţii multora sunt în pragul disperării şi lor uite de ce le arde!“. Soţul răspunde împăciuitor: „Lasă-i, dragă, sunt tineri, şi noi am fost ca ei, mai chiuleam, mai cântam, mai dansam vals, tango şi foxtrot în figuri; eram cop
