Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oficial rus: ieftinirea gazelor trebuie făcută prin reducerea comisioanelor intermediarilor

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Gazele exportate de Federaţia Rusă pot ajunge la un preţ mai mic la consumatorii finali dacă s-ar reduce comisioanele intermediarilor şi taxele aplicate de ţările care importă gazele, a declarat vicepremierul rus Igor Sechin, citat de RIA Novosti.

El a spus că nu este drept ca Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume, să reducă preţul, atâta timp cât există un lung lanţ de intermediari între producător şi consumatori.

Mai mult, şi statele importatoare impun comisioane şi taxe pentru utilizarea gazelor.

„Există o varietate de posibilităţi pentru a fi redus preţul, inclusiv prin reducerea taxelor şi a comisioanelor", a arătat Igor Sechin.

În România, importul direct de la Ruşi ar scădea factura populaţiei cu 2%

Nici România nu importă gaze direct de la Gazprom, ci prin doi intermediari: Imex Oil (din grupul Conef, controlat tot de ruşi) şi WIEE (joint-venture între Gazprom şi Wintershall, din grupul german BASF).

La finele lunii februarie, după vizita la Bucureşti a vicepreşedintelui Gazprom, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că România ar putea importa gaze direct de la ruşi din 2012, când expiră actualele contracte cu intermediarii.

Întrebat cum va fi posibil acest lucru în condiţiile în care contractele dintre Gazprom şi intermediari expiră abia în 2030, oficialul a spus că nu îl interesează relaţiile comerciale ale Gazprom cu terţii. Videanu a menţionat că prin importul direct se vor realiza economii importante la preţ, însă fără a detalia.

Deşi la prima vedere ar părea o mare realizare, pentru populaţie de fapt nu are un efect spectaculos, arată calculele făcute de „Adevărul". Potrivit unor surse din domeniu, preţul de import ar putea scădea cu circa 5-8%, ceea ce pentru consumatorii casnici ar înseamna o factură mai mică cu aproximativ 2%, calculat la o pondere de 25% a importuril

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 14 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 9 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°