În ciuda recesiunii, la metrou se fac investiţii în pasaje pietonale noi, acoperişuri moderniste şi scări de ultimă generaţie. Ieri a fost dat în folosinţă noul pasaj pietonal de la Victoriei.
Proiectele fac parte dintr-un amplu program de modernizare a metroului, iniţiat în 2009 de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. În ciuda crizei care se înteţeşte, investiţiile Metrorex vor continua şi anul acesta. Primele rezultate care au atras atenţia călătorilor a fost înlocuirea actualelor scări rulante, vechi de 20 de ani, cu unele noi, lucrări pentru care s-a plătit 70 de milioane de lei. Până acum au fost înlocuite 65, urmând ca până în vară să fie înlocuite şi celelalte 115.
În programul de investiţii sunt prinse şi lucrările de transformare a ieşirilor de la mai multe staţii de metrou. În ultimele luni, mai multe staţii au rămas fără acoperiş pentru că urmează să fie înlocuite cu altele noi, moderniste, precum cel de la staţia Nicolae Grigorescu. „Prioritatea noastră este să terminăm cât mai repede cu scările rulante pentru a decongestiona fluxul de călători, şi de-abia apoi ne concentrăm pe estetica de la suprafaţă”, explică Gheorghe Udrişte, directorul companiei.
Două pasaje nou-nouţe
De ieri, accesul în subteran la Piaţa Victoriei se face mai uşor, după ce Metrorex a dat în folosinţă un nou pasaj pietonal de legătură între staţiile Piaţa Victoriei 1 şi Piaţa Victoriei 2. Astfel, călătorii care folosesc Magistrala 1, Gara de Nord-Dristor 2, şi schimbă trenul la Piaţa Victoriei nu mai sunt nevoiţi să urce scările care permit accesul la staţia Piaţa Victoriei 2 de pe Magistrala 2, Berceni-Pipera.
Tot o realizare o reprezintă şi inaugurarea pasajului pietonal care leaga staţia Piaţa Sudului de mallul Sun Plaza, chiar dacă investiţia a fost făcută de reprezentanţii mallului.
Directorul Metrorex a mai spus că d