Narcisa Lecuşanu a decis să se retragă din handbal. La 34 de ani, centrul Oltchimului a hotărît că e timpul să lase locul jucătoarelor mai tinere
S-a terminat finala Ligii Campionilor dintre Oltchim şi Viborg. Sala Polivalentă e în beznă. "We are the champions" răsună la difuzoarele sălii. Vîlcencele îşi aplaudă suporterii mulţumindu-le pentru sprijin, dorind parcă săi ceară iertare fiindcă nu au putut să cîştige. Danezele se bucură. Se bat cu şampanie şi dansează cu cupa în braţe. Undeva retrasă, Narcisa Lecuşanu a rămas jos, sprijinită de bara porţii. Priveşte în gol. A fost ultimul său meci cu adevărat în handbal şi parcă nu-i vine să creadă. În minte i se derulează toate succesele, bucuriile şi dezamăgirile unei cariere care a început la Bacău, acum 24 de ani. Ochii i se umezesc de lacrimi.
- Narcisa, de ce ai decis să te retragi acum, tocmai după ce ai jucat finala Ligii Campionilor? Nu mai puteai continua?
- Mi-aş fi dorit să mai joc, dar nu mai pot. Genunchiul stîng nu mă mai lasă. Am jucat în ultimii ani cu dureri foarte mari, practic, fără cartilaj. Am făcut constant injecţii în genunchi, am strîns din dinţi. Acum am considerat că e timpul să spun «Stop!».
- Oltchim şi-a propus drept obiectiv pentru sezonul viitor cîştigarea Ligii. Nu puteai să mai aştepţi un an?
- Nu depinde de mine. Dacă nu ar fi fost problemele cu genunchiul, aş mai fi jucat. Dar nu vreau să încurc pe nimeni, nu vreau să mă arate lumea cu degetul. Un sportiv trebuie să ştie cînd să se retragă. Eu le doresc mult succes fetelor, voi fi alături de ele tot timpul!
- Ce simte un sportiv cînd, după o viaţă petrecută în sport, spune "gata, de azi nu mai fac sport"?
- E greu, e foarte greu de exprimat în cuvinte. Nu e uşor să te desparţi de ceea ce ai făcut tot timpul. Handbalul a fost pentru mine tot: Şcoală, loc
