British American Tobacco (BAT), producatorul tigarilor Kent, a raportat o cifra de afaceri de 4,88 miliarde de lei (1,15 mld. euro) in 2009 la nivel local, trecand pentru prima data pragul de un miliard de euro.
Compania devine astfel primul producator local care intra in "clubul miliardarilor" din sectorul bunurilor de larg consum, alaturi de retelele de comert Metro Cash & Carry si Carrefour.
Producatorul Kent avea anul trecut un numar mediu de 791 de angajati, similar celui din 2008.
BAT Romania a realizat in 2008 o cifra de afaceri de 3,63 mld. lei (978 de milioane de euro). Avansul de 35% (in lei) inregistrat anul trecut a venit pe fondul scumpirii tigaretelor din portofoliu cu o rata medie estimata la 30%, comparativ cu 2008, in conditiile cresterii accizelor la tutun de doua ori pe parcursul anului. Ultima majorare de accize la produsele din tutun a fost operata la inceputul lui 2010, cand pretul unui pachet cu 20 de tigarete Kent a ajuns la 50% peste nivelul din prima luna a anului trecut.
Kent este cel mai vandut brand de tigarete de pe piata, cu o cota estimata la 25% in prezent, si in acelasi timp cel mai mare brand din sectorul FMCG (bunurilor de larg consum), dupa rulaje.
Piata de profil, estimata la peste doua miliarde de euro, se imparte intre trei companii de talie internationala: BAT, Philip Morris (Marlboro) si Japan Tobacco International (Winston), care deruleaza la nivel local si activitati de productie a tigaretelor.
Producatorii s-au orientat in ultimul an tot mai mult catre exporturi, in conditiile in care piata locala s-a contractat cu peste 10% in volum fata de 2008.
Companiile dau vina pe contrabandisti pentru declinul pietei si estimeaza vanzarile ilicite de tigarete la peste un miliard de euro.
Si pragul de 500 mil. euro este greu de atins
In sectorul FMCG sunt foarte putini producato