Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20% din Sibex, transferat la un preţ mediu de 1,9 lei/acţiune, de la listare

Publicat in Bursa, vineri 21 mai 2010 ·

La Bursa din Sibiu, penultima şedinţă a săptămânii a adus din nou tranzacţii pe ambele segmente ale pieţei, investitorii tranzacţionând atât pe spot cât şi pe futures. Pentru a doua zi la rând, titlurile Sibex au atras volume ridicate, transferurile ajungând, miercuri şi joi la 335.530 acţiuni, adică 1,5 % din capitalul bursei. "În ultima perioadă s-a remarcat o evoluţie foarte bună a acţiunilor Sibex care s-au menţinut, pe volume ridicate, la un preţ de 1,9 lei/acţiune, în condiţiile în care tendinţa generală a fost una de scădere pe toată piaţa de capital. Acest lucru este remarcabil şi denotă un bun potenţial de achiziţie", a declarat un broker din piaţă. De-a lungul zilei, cotaţia SBX a pendulat între 1,9 şi 1,91 lei iar numărul acţiunilor rulate a fot de 44.170. De la listarea acţiunilor Sibex pe propria piaţă spot, a fost transferat un procent de circa 20 % din capitalul social al companiei, la un preţ mediu de 1,9 lei/acţiune.

Pe futures, sesiunea a stat sub semnul continuării scăderilor pentru cele mai lichide produse. Variaţiile nu au mai fost însă la fel de ample ca în şedinţele precedente, situaţie care s-a reflectat în temperarea speculaţiilor. Totuşi, speculatorii de o zi au identificat suficiente surse de potenţial profit pe culoarele de preţ pe care s-au înscris oscilaţiile, astfel că a rezultat un volum de transfer de aproape 10.000 contracte încheiate până la ora 17:15, valoarea acestora fiind ce 26 milioane lei.

DESIF5 şi-au respectat blazonul cu transferuri echivalente cu 8,14 milioane de acţiuni, scadenţa iunie atrăgând 81,5 % dintre acestea. Speculaţiile pe vânzare au putut aduce randamente de până la 67 % pe culoarul de 1050 puncte dintre maximul şi minimul zilei. DESIF5 iunie au închis la 1,325 lei, în minus cu 4,37 % în timp ce pentru septembrie şi decembrie scăderile au ajuns la 5,01 şi 4,13 %.

Pe segmentul derivatelor pe

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum o ora
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum o ora
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 3 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Trump anunță o investiție de 100 de miliarde de dolari în SUA a unui gigant producător de cipuri: ”O chestiune de securitate naţională”

Ziare.com acum o ora
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) intenţionează să investească cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta operaţiunile de producţie din Statele Unite, unde va deschide cinci facilităţi de f

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 33 minute
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Administrația Trump ar fi oprit livrările de arme noi către Ucraina SURSE

Ziare.com acum 50 minute
Administrația Trump a oprit livrările de arme noi către Ucraina și ar lua în calcul și oprirea transporturilor de arme provenite din stocurile militare ale SUA, susțin surse citate de publicația Wall Street Journal. WSJ, o publicație apropiată de Ad

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum o ora
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 5 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°