Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Grasul” Crin, “slabul” Ponta şi antrenatul Băsescu

Publicat in Vox Publica, joi 20 mai 2010 ·

Liderul PSD Victor Ponta îndeamnă la lupta de clasă, iar colegii de partid îşi amintesc de vremurile bune cu “operaţiunea autobuzul” atunci când este vorba de vreun miting care ar putea să ducă la alegeri anticipate. De partea cealaltă, liderul PNL Crin Antonescu susţine că o grevă generală nu este un lucru de dorit.

Ponta vrea impozit progresiv şi anunţă că se află de-a stânga lui Ion Iliescu, Antonescu susţine cota unică şi încă se mai află de-a dreapta lui Dinu Patriciu sau, mai corect spus, omul de afaceri se mai află încă lângă actuala conducere a liberalilor.

Ceea ce mai uneşte Opoziţia în aceste zile este ura faţă de Traian Băsescu, paradoxal, persoana care a reuşit să aplice eticheta “gras” şi “slab” inclusiv la acest nivel. Interesul moţiunii de cenzură îi ţine apropiaţi o vreme, dar vremurile campaniei electorale pentru susţinerea lui Mircea Geoană sunt deja istorie.

Sindicaliştii sunt şi ei împărţiţi între liderii de sindicat şantajabili şi carnetul de partid, astfel că nu este de mirare că, în mare, ceea ce a rămas după marele miting din Piaţa Victoriei nu este, cu tot respectul pentru bugetari, decât Dansul Pinguinului (vezi video), “vitejia” lui Hoară şi glumiţele la adresa poşetei Elenei Udrea. Şi nu mă refer aici, Doamne fereşte, la lupte de stradă, ci la un mesaj coerent din partea sindicatelor.

Liderul PSD Victor Ponta îndeamnă la lupta de clasă, iar colegii de partid îşi amintesc de vremurile bune cu “operaţiunea autobuzul” atunci când este vorba de vreun miting care ar putea să ducă la alegeri anticipate. De partea cealaltă, liderul PNL Crin Antonescu susţine că o grevă generală nu este un lucru de dorit.

Ponta vrea impozit progresiv şi anunţă că se află de-a stânga lui Ion Iliescu, Antonescu susţine cota unică şi încă se mai află de-a dreapta lui Dinu Patriciu sau, mai corect spus, omul de afaceri se mai află î

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 35 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 50 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 57 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°