Strategia nu evita a discuta si chestiunea delicata a „tensiunilor din sistem si aplanarea lor”, adica despre protestele magistratilor, instantelor si parchetelor din anul 2009 (pagina 9 din Strategie). Trebuie subliniat ca, pentru prima data, Ministerul Justitiei (MJ) recunoaste, „de principiu”, legitimitatea apararii permanente a independentei magistratilor, deci, se recunoaste, de principiu e adevarat, faptul ca protestul magistratilor ar fi putut avea un temei legitim, izvorât tocmai în apararea independentei. De asemenea, se reia, de data asta, explicit (cum de altfel face Strategia si la pagina 6 – MJ a mai facut asta în luna ianuarie 2009, atunci când a iesit public privind finantarea neadecvata prin bugetul atunci aprobat de Parlament pentru anul bugetar 2009) ideea ca finantarea la limita de avarie a sistemului judiciar de catre puterile legislativa si executiva, ca si stoparea angajarilor în sistemul de justitie, au fost de natura „… sa „taie” elanul în accelerarea implementarii noilor politici si generarea unei stari de emulatie în sistem”.

Totusi, evita, Strategia, sa vorbeasca de lipsa de finantare a cheltuielilor materiale, cele care au condus la dramatice situatii pentru sistem în primavara si, mai ales, vara anului 2009 si care au determinat, alaturi de accentuarea crizei privind cheltuielile de personal prin lipsa de vizibilitate a justitiei în negocierile pe noua lege a salarizarii, protestul generalizat al instantelor, parchetelor si magistratilor din acelasi an. Or, Pactul pentru justitie tocmai asta are ca menire: introducerea acelor pârghii de control si colaborare reciproca între cele trei puteri constituite în stat pentru a nu se mai ajunge la situatii în care puterea judecatoreasca, prin toate componentele ei, sa fie pusa în situatii, soft spus, de inferioritate cu celelalte puteri, si, de aici, sa se creeze acele tensiuni de care